Deși nu plecasem de acasă hotărât să urc până la Cabana Postăvarul, odată ajuns în Poiană, după o plimbare însorită pe Drumul Vechi, am zis că ce-o mai fi acum încă o oră și puțin până sus la cabană? Vârfurile grizonate ale brazilor de pe înălțimile Postăvarului au avut de asemenea un efect magnetic.
Pe măsură ce avansam, am dat și peste urmele ultimei ninsori care se abătuse deasupra zonei în seara precedentă.
Un ceas și jumătate mai târziu m-a întâmpinat la ieșirea din pădure tabloul Bucegilor înzăpeziți și zborul a doi șoimi. M-am instalat în cel mai potrivit loc din cabană pentru a putea vedea de fiecare dată după ce ridicam ochii din castron și farfurie concertul luminilor și al norilor peste aceiași munți.
Spre seară, la puține minute după ora 8, eram din nou jos în oraș, savurând două beri la Tipografia și un sărut pe obraz.
Blogul de sub Tâmpa 