Veteranul povesteşte."Da, nepoate, hai să-ţi spun cum a fost în iarna aia. Ne-a trimis generalul să inspectăm linia inamică. Se zvonise că au adus ăia o nouă armă pe front, ţinută în Penarul de Plastic, şi trebuia să aflăm despre ce e vorba mai exact. Cu câteva ore mai devreme, un spion de-al nostru se … Continuă lectura Poveşti cu soldaţi: din plastic
Autor: Stegaru'
Deo Vindici Patriae
Mă întreba cineva de ce nu scriu despre Brașov cum am scris, de exemplu, despre Fălticeni în mini-vacanța petrecută acolo astă vară sau cum am scris despre Roma anul trecut? Și m-am gândit serios de ce nu fac acest lucru. Motivul, cred, ar fi pentru că tot ceea ce întâlnesc în Brașov mi se pare … Continuă lectura Deo Vindici Patriae
Braşovul anilor ’60. VIDEO
Faină rău site-ul ăsta, British Pathe. Am găsit o grămadă de pelicule foarte vechi despre tot felu' de chestii. De la vizite de preşedinţi francezi în România, la nunţi regale, şi de la egalul de pe Wembley din ianuarie '69, la concerte de orgă la Biserica Neagră. Lista continuă cu inaugurarea unui "club de fiţe" … Continuă lectura Braşovul anilor ’60. VIDEO
Fiii oraşului de sub Tâmpa
E oare posibil ca oraşul să-şi uite fiii care au luptat şi murit pentru el? Nu, oraşul nu uită nimic. Oamenii, în schimb, pot uita. Au făcut-o deja.Nici nu mai contează că fiii oraşului erau români care au luptat pentru ca Braşov să facă parte din România Reîntregită. Nu mai contează că fiii oraşului erau … Continuă lectura Fiii oraşului de sub Tâmpa
După blocuri…
Stăm noi, majoritatea. Nu prea mai sunt gri blocurile pentru că a venit termoizolarea peste ele. Noua, în schimb, poate să-şi facă toate faţadele roz, va rămâne tot "din Noua?".
Chef fotbalistic în stilul ’90
Şi am fost la un chef demenţial noaptea trecută. Oltenii au adus zaibărul, studenţii din Regie gagicile, iar Hagi şi Dobrin făceau concursuri de free-style. Cine scapă mingea, bagă un shot de zaibăr. "Ia uite-o, Gică, pe asta, ca-n meciu' cu Dinamo din '79, hopaaa!". "Stai aşa, Gâscane, că bag columbiana din '94". Lăcătuş, care … Continuă lectura Chef fotbalistic în stilul ’90
Video de la aniversarea a 24 de ani de "15 Noiembrie"
Am fost şi eu să văd care-i treaba cu aniversarea celor 24 de ani care au trecut de la revolta anti-comunistă ce a avut loc în oraşul de sub Tâmpa pe 15 Noiembrie 1987. Legat de aspectele care spun că revolta a putut avea loc pentru că autorităţile au vrut să vadă care este gradul … Continuă lectura Video de la aniversarea a 24 de ani de "15 Noiembrie"
Poveşti cu soldaţi: linia întâi
Nu împlinise încă 25 de ani când a început războiul. Mai era fix o săptămână până atunci, dar Ordinul Mareşalului nu mai lăsa loc de nimic altceva: "Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!". Fraţii Zancu, cei din neamul lui Zaharia şi fraţii Pachiţa sunt cu toţii la câteva tranşee mai încolo. E o seară călduţă de … Continuă lectura Poveşti cu soldaţi: linia întâi
Un abonmanament pe 17, vă rog!
Nu, nu e nici o greșeală în titlul acestui articol. De 8 ani (de 8 ani, eș' nebun?!?!) mă număr printre clienţii fideli ai liniei numărul 17. La naiba, au fost 8 ani mişto în care am strâns o mulţime de amintiri în autobuzul ăsta, fie că a fost o rablă de Rocar care se … Continuă lectura Un abonmanament pe 17, vă rog!
Poveşti cu soldaţi: aparatul de ras
A trecut mai bine de un deceniu de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-o unitate militară a Republicii Populare Române, un soldat se pregătea să se bărbierească iar un altul îşi punea ultimele haine în valiza de lemn şi se pregătea să plece acasă, stagiul militar fiind încheiat pentru el.Cel dintâi e fiul … Continuă lectura Poveşti cu soldaţi: aparatul de ras