Ziua Z (15 iunie, 2009)Totul a început cu engleza. Revizitam Corpul J (cel de lângă Gară). Acolo e Facultatea de Construcții și noi dăm examen la engleză. Frumooos! Eu, bineînțeles, deși examenul începea la 9 fix, am plecat din Noua cu "treișcinciu" de la 8,30. Am mizat pe întârzierea profului și nu m-am înșelat. Examen … Continuă lectura Cronica unei sesiuni
Autor: Stegaru'
Gata și cu sesiune
S-o terminat! Gata! The end! Fin! Ende! Nici o restanță folosind tactica "frecușului de mentol". Ba! La sport. Că mi-a fost lene să car după mine fișa de prezențe să mi-o măzgălească proful. O să mă alerge la sport în toamnă de-or să-mi sară capacele. În fine!S-a terminat! Care pleaca la locurile de baștină, care … Continuă lectura Gata și cu sesiune
Despre situația de la F.C. Brașov
În primul rând situația este una tristă. Nu că noi, suporterii stegari, n-am fi obișnuiți cu situații triste, dar situația asta le întrece pe toate pentru că ea vine după o perioadă în care visam cu ochii deschiși la un trofeu. Acum însă visăm să rămânem în Prima Ligă. Mai întâi a plecat Lucescu la … Continuă lectura Despre situația de la F.C. Brașov
1433 – 1504
Între acești ani a trăit marele domnitor Ștefan cel Mare. În 1457 a devenit voievodul Moldovei și nu a mai părăsit tronul decât la moartea sa, pe DOI IULIE 1504. Așadar, azi 2 iulie, anul de grație 2009, comemorăm 505 ani de la moartea și de la sfârșitul domniei acestui mare voidevod și mare român. … Continuă lectura 1433 – 1504
Hit the road Jack…
O melodie care mi-a marcat profund copilăria. Clipul este cu melodia în variantă originală. Când eram la grădiniță, în 1995, aveam o casetă cu "Academia Vedetelor" și cineva de pe caseta aceea, nu mai știu cine, cânta și melodia asta a lui Ray Charles. Am dus caseta și la o serbare la grădiniță doar pentru … Continuă lectura Hit the road Jack…
Ziua Eroilor, video
Primul articol al blogului cu "brașoave" de pe luna iulie este în concordanță cu ultimele articole de pe luna iunie: în pur spirit românesc. Acest prim articol are ca subiect un eveniment ce s-a petrecut în luna mai și anume Ziua Eroilor, din data de 28. Vă scriam despre cum a fost sărbătorită Ziua Eroilor … Continuă lectura Ziua Eroilor, video
Pentru cei care fac treaba să meargă
Oameni buni, nu mă las! După ce i-am făcut lui Vlad Țepeș clipul oficial de lansare a candidaturii, acum vă prezint și reclama campaniei "drăcoase". Golden Brau este sponsorul oficial al acestei campanii virtuale....pentru cei care fac treaba să meargă!"Toleranță zero!"
Despre Ziua Tricolorului
Ieri am fost în Piaţa Sfatului pentru a luat parte la sărbătorirea Tricolorului Românesc, cel mai frumos steag din lumea asta. Membrii organizaţiei Noua Dreaptă din Braşov au confecţionat un tricolor de 10 metri pe care l-au desfăşurat în faţa bisericii din Piaţa Sfatului pentru ca un sobor de preoţi să-l sfinţească. Audienţă moderată. Unii … Continuă lectura Despre Ziua Tricolorului
161 de ani învăluiţi în Albastru, Galben şi Roşu
Nu ştiu dacă poporul român a suferit mai mult sau mai puţin decât alte naţii, dar a suferit. Toate suferinţele noastre, toate împlinirile, toate necazurile şi toate bucuriile le-am trăit însă sub trei culori. Din 1848 toate trăirile au fost "oficiale", dar şi până atunci, albastrul, galbenul şi roşul au călăuzit paşii şi ideile poporului … Continuă lectura 161 de ani învăluiţi în Albastru, Galben şi Roşu
Ziua Tricolorului
Mâine, 26 iunie, anul de graţie 2009, Tricolorul Românesc aniversează 161 de ani de când a fost adoptat să reprezinte în mod oficial poporul român. Wikipedia e plină ochi cu informaţii despre Drapel şi puteţi afla de acolo tot ce vă interesează (şi ceva în plus). Merită să trageţi cu ochiul.Eu vă mai scriu doar … Continuă lectura Ziua Tricolorului