Bravo…mie!

Mă felicit pentru faptul că am ales să revăd meciul aseară, întru-cât, fiasco-ul de la examenul de logică ar fi perturbat serios vizionarea "bătăliei pentru Anglia". Mărturisesc că m-au încercat diferite emoţii pe parcursul meciului, speram ca bara lui Ilie să intre de această dată, iar bara lui Owen din ultimul minut mi-a dat din … Continuă lectura Bravo…mie!

Hai România!

M-am răzgândit! O să ma uit în seara asta la meci, nu mai am răbdare! Pe lângă materia de logică, o să includ şi meciul ăsta în examenu' de mâine. Hai că mă duc, la nouă fix începe meciu'.

Despre ţigani

Vreau să ştiţi că am avut o perioadă în care încercam să fiu tolerant cu ei, să nu îi bag pe toţi în aceeaşi oală, să le acord circumstanţe atenuante. Ce naiba de toleranţă şi circumstanţe atenuante să le mai acord când nenorociţii ăştia bagă de trei ori cuţitul în inima unui handbalist, Marian Cozma, … Continuă lectura Despre ţigani

Mama lor!

Am dat pe Trilulilu de o melodie a lui Victor Socaciu, care descrie cel mai bine situaţia în care se zbate cetăţeanul de rând din România. Unii au de toate (şi ceva în plus), în timp ce alţii habar n-au cum să-şi mai ducă traiul de pe o zi pe alta, frumoasă rânduială, nu credeţi … Continuă lectura Mama lor!

Răceala bat-o vina

Fraţilor, câte v-aş mai fi scris în perioada asta, că idei şi teme aveam stivă, da' cu nasu' "fântână arteziană" şi cu gâtu' îndurereat ("sărăcuţul de el", vor spune fetele, "na, că aşa-ţi trebe!", vor spune...alte fete) nu prea pot să duc la bun sfârşit documentările mele. Am o grămadă de articole începute şi de … Continuă lectura Răceala bat-o vina

Muzicile anilor ’90…Rythm Is A Dancer

Următoarea melodie este una clasică, dacă pot să-i spun aşa. De la Snap, în anul 1992, ne vine "Rythm Is A Dancer". Au tot încercat deiferiţi dj-ei să remixeze melodia asta, dar nimic din tot ce au făcut ei nu sună la fel de bine ca originalul. "People feel it, you can fell it"...

Muzicile anilor ’90…Scatman

"Ski ba dop ba da bop" etc. etc. etc.. Mai ţineţi minte referenul ăsta? Până să văd videoclipul, mereu am crezut că e negru cel care cântă. De fapt e un domn cu mustaţă. "I'm the Scatman!"http://www.airmp3.net/player/slim.swf?&player_title=foundonAIRMP3.net&song_url=http%3A%2F%2Fmaddohattaa.levelup.dk%2FMusic%2Fb%2F01ScatmannSki-Ba-Bop-Ba-Dop-Bopn.mp3&song_title=Scatman+John+-+Scatman+%28Ski-Ba-Bop-Ba-Dop-Bop%29(foundonAIRMP3.net)scatman songsFree songs | free Mp3s

Muzicile anilor ’90…Run Away

O să postez melodii ale anilor '90, melodii cu care practic am crescut şi care, în fiecare vineri seară, răsunau pe străzile cartierului, anunţând startul chefului săptămânal. Şi ce chefuri mai erau...bine, eu eram foarte mic, aveam 7-8 ani, dar având un frate mai mare mă agăţam de el şi ajungeam şi eu la respectivele … Continuă lectura Muzicile anilor ’90…Run Away

Pentru Onoare

Câţi dintre voi, dacă vedeţi o altercaţie pe stradă, în care un om nevinovat este agresat de altcineva, aţi avea curajul să interveniţi? "Lasă, bă, ce, e treaba mea?" Da boule, e treaba ta, pentru că dacă ai fi tu în locul celui agresat cu siguranţă ţi-ai dori ca cineva să intervină pentru tine. "Şi … Continuă lectura Pentru Onoare