La Revoluţia transformată în lovitură de stat (sau lovitura de stat mascată ca Revoluţie?) aveam puţin peste o lună.
Cel mai însemnat eveniment cu care fusesem până atunci contemporan era meciul România – Danemarca de pe 15 noiembrie ’89, care ne-a trimis la Mondiale după 20 de ani. La o lună şi o săptămână de la acel meci a avut loc însă „partida” dintre popor şi… chiar! şi cine, oare? Terorişti? Neo-comunişti? Sirienii? Miliţienii? Cine-a tras fără măsură doar pentru a-şi impune piesele mai strategic pe tabla de şah a libertăţii? Desigur, poate în vreo 50 de ani vor fi şi documentele ce conţin adevărul despre decembrie ’89 desecurizate şi urmaşii noştri vor ştii de ce-au murit înaintaşii lor cu 71 de ani în urmă.
Până atunci, însă, Cimitirul Eroilor Revoluţiei rămâne punct de întâlnire şi aducere aminte. Pentru mine, a fost pentru prima dată în aceşti 21 de ani când merg la comemorarea celor căzuţi în ’89. Altfel, trec destul de des prin (sau pe lângă) parcul ce găzduieşte cimitirul.
Blogul de sub Tâmpa 