Comunismul în sine

La Tipo, într-o seară de iarnă.

Pantaloni kaki cu bretele? Mustăcioară şi un fel de barbă şi ochelari cu ramă din aia clasică, dar cred că mai mult de impresie artistică, nu de vedere? Pălărioară din aia ca-n Peaky Blinders? Gagică un pic mai înaltă, roşcată, şi proabil cu 2-5 ani mai mare decât el?

Sunt un om defect, iar unul din multiplele mele defecte e că-mi place s-o fac pe Sherlock, să judec oamenii după copertă şi apoi să văd dacă eram on the money sau nu.

„Fii antenă”, îi zic persoanei de lângă mine, „ăştia-s din ăia care cred că comunismul e de fapt ok, dar a fost prost implementat”.

Initiate countdown sequence!

„Şi, ce părere aveţi despre comunism?”. Mi se pare o întrebare perfect normală pentru a iniţia o conversaţie. Chiar necesară.

„Măi… e mult de discutat, dar comunismul în sine, ca ideologie, nu e ceva chiar aşa de blamat”.

„Ei, da?”

„Da. Doar că a fost mereu prost înţeles şi prost aplicat.”

„Deci ăia nu prea aveau  de-aface cu idelogia comunismului ştiinţific, ceva de genul, nu?”

„Da, exact!”

I-auzi, pula mea, atunci hai să măi facem o încercare, ce zici?

Era totuşi un mediu impropriu să livrez acea reacţie cu voce tare.

„Interesant”.

Oi fi 50 shades of idiot, dar am lăsat discuţia acolo. Evenimentul pentru care venisem în Tipo începuse.

Pe la mijlocul evenimentului au plecat şi cei doi proletari.

„Eram sigură că or să plece fix în mijloc! După feţele lor mi-am dat seama!”

Ochii chiar nu mint, aparent.

Adaugă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.