Măcar ar fi fost ceva

Văzusem un documentar despre atacurile teroriste de la Word Trade Centre în care se explica numărul mare de pompieri morți prin faptul că s-au implicat în operațiunile de salvare mai mulți decât ar fi fost necesar. Au sosit în ajutor unități și din borough-urile și county-urile vecine, chiar și personal aflat în concediu.

Și au luat-o etaj cu etaj prin turnuri încercând să ajute și să salveze cât mai mulți oameni. Au făcut asta până în ultima clipă, mulți sfârșind în cele două clădiri care s-au prăbușit.

Mai întâi mi-a trimis un prieten pe WhatsApp postarea lui Mândruță pe Facebook cu intervenția în incendiul de la Constanța. Sau, mai tehnic spus, lipsa intervenției. Apoi am văzut la Zoso și filmarea și am simțit o furtună de frustrare, am simțit revoltă, am simțit stomacul cum mi se contorsionează de nervi și rușine.

Unii comentatori au spus că o pătură sau prelată n-ar fi funcționat la distanța aia. Dar eu zic că măcar ar fi fost ceva. Să te pui de așa natură încât să încerci să prinzi sau să atenuezi căderea unei femei adult de la etajul 6 probabil echivalează cu încercarea de a prinde un sac cu cărămizi. Dar măcar ar fi fost ceva. Să gonești cu niște extinctoare pe trepte sau să iei liftul, sau ambele ca să fii sigur, poate ar fi însemnat să ajungi prea târziu, dar măcar ar fi fost ceva. Să intri în balconul etajului inferior pentru a fi cât mai aproape de epicentru și poate chiar de a o prinde pe femeie cumva de acolo poate ar fi fost 50-50 sau 70-30 în defavoarea ta sau zero șanse, dar măcar ar fi fost ceva.

Nu știu dacă au fost pompieri care au încercat să ajungă la ea. Cinste lor, dacă au încercat. Sau poate că se pregăteau să facă asta. Pe filmare se văd reprezentanți ai statului a căror menire e să ne salveze sau ca măcar să facă ceva așteptând, dar și un pompier care se terminase de echipat. Dar așteptarea va fi sentimentul cu care lumea rămâne. Și aici nu e vorba de a-i blama exclusiv pe ce cei prezenți pentru lipsa de reacție, întârziere sau neputință. Toată scena aia e reprezentarea grafică a unui întreg sistem politic, moral și etic cultivat în ultimele decenii.

P. S. unul din primele exerciții făcute în facultate la ceva curs de comportament era să fac echipă cu câțiva colegi și să ne punem în locul unui grup de supraviețuitori a unui accident aviatic în deșert. Trebuia să decidem dacă rămânem la epavă așteptând salvatorii, sperând că ne vor găsi cu toate că avionul nostru deviase de la traseu, sau dacă alegem să pornim spre cea mai apropiată așezare făcând un inventar cu obiecte pentru drum. Dacă alegeai să pleci, șansele tale de reușită depindeau de obiectele alese. Dar era vrăjeală. Orice combinație de obiecte alegeai era game over. Decizia corectă era să stai locului și să aștepți ajutoarele. Din ce îmi amintesc, exercițiul revela gradul de încredere al oamenilor în relația lor cu autoritățile statului. Nu e surprinzător că est-europenii alegeau în majoritate covârșitoare drumul prin deșert. Măcar e ceva.

P. P. S. Pe când proteste masive din partea polițiștilor pentru body cam-uri, proceduri și echipament performant? Pe când proteste masive din partea medicilor pentru spitale sigure? Pe când proteste masive din partea pompierilor pentru ca fiecare unitate să aibă propria ei autoscară?