Am descoperit recent jocul War of Rights și aseară am trăit cel mai fain moment, emoționant chiar, din istoria orelor pe care le-am petrecut jucând jocuri video.
Pentru context, e un first person shooter ce are ca subiect Războiul Civil American și joci împreună cu alți oameni de pe Terra fie ca soldat în armata unionistă sau în cea a sudiștilor. Toată șmecheria la un joc în care durează 15-20 de secunde să încarci pușca și tragi 3-4 focuri pe minut este imersiunea – norii de fum care se ridică în fața ta după un voleu, gloanțele care șuieră pe lângă tine, oamenii care cad în stânga sau în dreapta ta și te bucuri scurt că nu ai fost tu, momentul în care din senin ești chiar tu cel atins, ordinele pe care trebuie să le respecți ale ofițerilor și adjuncților săi și, în general, vorbăria celorlalți jucători.
Aseară, urmând marșul ordonat de ofițeri pentru a crea o linie de tragere în mijlocul unui drum de țară pentru a bloca un atac sudist s-a lăsat cu emoții grave. Băieții au sărit gardul de la marginea drumului și fiecare trăgea independent fire odată ajuns pe linie. Sudiștii la circa 2-300 metri în fața noastră, ceva mai numeroși. Surprinși de acțiunea noastră inițial, au început să răspundă și ei. Printre schimburile de foc disting vocea cuiva din linia noastră care începuse să cânte „almost heaven, West Virginia, Blue Ridge Mountain…”. La „Shenandoah river” era deja acompania de și mai multe voci. Se încărca, se trăgea, se cânta, se repeta, și refrenul a găsit toată linia noastră (cei care aveau microfon, bineînțeles) la unison: „Take me home, country roads, to the place I beloooong”.
Un joc online, o rupere de realitate, dar care a făcut posibil un moment uman unind voci cu accente americane, englezești, germane, franțuzești, est-europene și arabe. Superb.
Blogul de sub Tâmpa 