„Nouă ne pasă de sport. Poate prea mult!”. Mai țineți minte sloganul ăla patetic de acum câțiva ani al Gazetei Sporturilor? Eu, da. Și nu voi lăsa până la adânci bătrâneți cei trei cititori ocazionali ai acestui blog să uite că ziarul respectiv e bun doar pentru a fi utilizat în criză de hârtie igienică. Aș fi zis același lucru și despre ProSport, doar că ei au scos ediția de vreo câțiva ani.
Cu toate astea, și GSP și ProSport rămân cele mai populare platforme de presa sportivă din România. Și mereu intru să văd cum au acoperit vreun subiect întâmplat prin sport care mi se pare interesant. E aceeași curiozitate care mă împinge lunar să văd cum se mișcă lucrurile pe YouTube trending România.
Sâmbătă, Camelia Ceasar a apărat două lovituri de departajare în Supercupa Italiei, ajutându-și echipa, AS Roma, să câștige pentru prima dată în istorie trofeul. Lansată în 1997, competiția a fost câștigată în ultimele trei ediții de Juventus, a cărei dominație în fotbalul italian feminin (5 titluri la rând, două din ultimele trei Cupe) este pusă sub semnul întrebării anul acesta de Roma, fetele din Capitala Italiei fiind și lideri în campionat după opt etape.
Iată cum au acoperit cele mai mari publicații sportive din România evenimentul.


Așa arată primele două scroll-uri pe GSP.
ProSport, your move.

Asta-i presa ce-am pohtit!
OK, poate dacă am căuta pe site efectiv după numele Cameliei Ceasar am găsi știrea marii victorii.



LOL, nu.
Deși, respect pentru Sport.ro, pe care îl percep ca pe un tabloid de sport, că are mai multe chestii despre fotbalul feminin românesc decât ProSport și GSP.
Cumva mă miră și nu mă miră în același timp absența totală a victoriei reușită de Camelia Ceasar cu AS Roma în Supercupa Italiei. Nu mă miră pentru că știu cum e perceput fotbalul feminin în România de mase (la cratiță, nu la fotbal – râdeți, bă, că am făcut comedie!). Dar mă și miră pentru că, în final, arată cât de în urmă este presa sportivă din țara noastră față de trendul mondial al fotbalului feminin. Și-apoi, o româncă a câștigat Supercupa Italiei cu AS Roma contra lui Juventus, cui naibii îi pasă de ce a zis Becali sau celelalte căcaturi care acoperă 90% din site-urile voastre?
Ah, e important pentru publicul vostru jucător la păcănele și care se uită la meciuri ca să vadă dacă le-a ieșit biletul. Deh, astea vrea publicul, nu știm de ce, noi doar ne conformăm. Sclavilor.
P.S. din două click-uri pe Twitter-ul Romei făceai super știre, băi presare de căcat, lua-ți-aș diploma de jurnalism la wc. Aveai o declarație de-a lui Mourinho, una de-a lui Ceasar, poze și video-uri de zicea lumea că ai făcut corespondență la fața locului.