Șoferul mașinii s-a uitat spre mine și știu că m-a văzut pentru că am recunoscut în privirea lui recepția existenței mele. Totuși, a zis să mă dea drecu’ că n-are timp să stea după mine și a înaintat încă vreo câțiva metri, ca să aștepte intrarea în intersecție pe trecerea de pietoni în spatele altei mașini, blocându-mi calea.
Era încă acolo în următoarele secunde în care mi-a scăpat un „băga-mi-aș pula-n morții mă-tii” șoptit printre respirații adânci, ca să nu-mi stric dimineața dincolo de orice revenire. Tot acolo aștepta și când i-am ocolit mașina prin spate, tot acolo așteptând pe trecere și prefăcându-se că nu mă văzuse, până m-a văzut în dreptul portierei bătându-i obrazul cu arătătorul mâinii stângi, prefăcându-se apoi nedumerit și căutând o trecere de pietoni imginară care s-ar scurge peste sau prin mașina lui, pe care cumva drecu știe cum n-a văzut-o și nici n-ar avea ce să caute acolo în primul rând așa că ce vreau de fapt?
Era încă acolo când am ajuns pe trotuarul celălalt, prefăcându-se în continuare că a câștigat timp.
