Poze cu super luna de la geam

Voiam să ies să iau o gură de aer de seară, să miros liliacul şi să aud trenul de noapte. Dar am văzut luna. Şi i-am făcut nişte poze. Nu-s cine ştie ce, am tot încercat să setez aparatul să iasă luna mai puţin luminoasă, dar îmi dispăreau norii. Io voiam şi nori! Iată mai … Continuă lectura Poze cu super luna de la geam

Zilele Braşovului

El avea un fel de ou cu surprize în mână, dar nu era ou Kinder. Ea îi dă peste mână şi el scapă jos oul care se sparge şi din care sare jucăria. Dar fiindcă el începuse să plângă nu observă ce surpriză avea în ou. Ea, văzându-l că plânge, ridică de jos jucăria şi … Continuă lectura Zilele Braşovului

E bine

Simţi o uşoară presiune în piept, apoi vezi cu ochii minţii cum podul durerii uneşte faţa cu spatele. Nu mai ţin minte când am simţit prima data chestia asta, probabil tot în timpul vreunui meci. Anu' trecut pe 11 mai, în minutul 86 am avut o experienţă în afara corpului. Faină treabă, pe bune. Eram … Continuă lectura E bine

Nu doar de rău cu ninsoarea asta

Crezi că e posibil ca toate deciziile luate de-a lungul timpului, bune sau rele, toate alegerile făcute, poate chiar şi şansele ratate, toate decepţiile să te conducă într-un final spre ceva superior? Să te facă să levitezi şi să zbori printre fulgii ăştia de zapadă care se joacă pe cerul oraşului?Băi, sincer să fiu, nici … Continuă lectura Nu doar de rău cu ninsoarea asta

Schimbarea începe cu tine

Voiam să scriu ceva şmecher şi inspiraţional şi... degeaba! Un tip pune maşina pe avarii ca să dea de mâncare unui căţel înzăpezit pe care l-a văzut pe trotuar. Poza vorbeşte de la sine.

Trei

Stau, ascult muzicile care știu că-i plac ei, ascult muzicile care ar putea să-i placă și ascult muzicile care-mi plac mie și mă gândesc, nu fără să mă amuz, cum ar fi dacă i-ar plăcea și ei?Când, într-un final, îmi așez capul pe pernă, închid ochii și prima persoană pe care o văd e ea. … Continuă lectura Trei

Apocalipsa Zombi

Că tot e la moda ideea că va veni o zi în care ne vom înfrupta cu poftă unii din ceilalţi, zic că deja facem asta în "societatea" actuală. Pe bune, ia să ne gândim la devoratorii ştirilor de senzaţii care mai de care mai... senzaţionale, la creatorii acestor ştiri, la tot ce e în … Continuă lectura Apocalipsa Zombi

Un abonmanament pe 17, vă rog!

Nu, nu e nici o greșeală în titlul acestui articol. De 8 ani (de 8 ani, eș' nebun?!?!) mă număr printre clienţii fideli ai liniei numărul 17. La naiba, au fost 8 ani mişto în care am strâns o mulţime de amintiri în autobuzul ăsta, fie că a fost o rablă de Rocar care se … Continuă lectura Un abonmanament pe 17, vă rog!

Folosind automotivarea în faţa morţii iminente

Am câteva fixuri dezvoltate de-a lungul anilor. Unul e acela că nu mă piş niciodată în cadă când fac baie. Mi se pare o chestie de respect de sine. Mi se trage de când erau bazinele în ştrandul din Noua (cartier din Braşov) şi, mic fiind, m-am pişat în bazin. La scurt timp, cineva a … Continuă lectura Folosind automotivarea în faţa morţii iminente

Pericol în pat

Pentru că în pat dorm. Iar când dorm, visez diverse chestii. Uneori, visez că mă bat cu anumiți indizivi. Indivizi care-mi vor răul, evident, altfel nu m-aș bate cu ei. Doar că, atunci când vreau să lovesc cu pumnul, mâna mi se blochează în momentul impactului şi, în loc să-i provoc daune faciale, îl mângâi … Continuă lectura Pericol în pat