Am o prietenă ce e născută exact pe 9 noiembrie 1989. Este, deci, de o vârstă cu prima cărămidă smucită cu barosul din zidul gri ce separa două lumi. Îi urez un sincer „La Mulţi Ani!” cu ocazia asta. Dar nu despre ea este vorba în articolul acesta.
Ce s-a întâmplat după căderea „Zidului” în acel noiembrie ’89? Cortina se ridica şi din spate, din întuneric, cu mâinile la ochi pentru a se apăra de lumina prea puternică, ieşeau milioane de indivizi. Actorii prinicipali ai celor 50 de ani de teroare fuseseră ţinuţi prea mult în culise pentru a nu sări frenetic pe scenă şi a-şi ţipa din toţi rărunchii bucuria şi libertatea.
Nişte polonezi porniţi din Gdansk făceau acest lucru de mai multă vreme dar erau mereu condiţionaţi de figuranţii al căror nume era scris mic de tot pe programul spectacolului „Viaţa”. Şi braşovenii, care şi-au permis să scoată capul pe sub cortină tot într-un noiembrie dar pe 15, au avut parte de acelaşi tratament. Era acelaşi spectacol dar jucat pe altă scenă.
Să-ţi iei o piatră de pe inimă… hm, curioasă zicală, oare de la acest 9 noiembrie se trage?
Blogul de sub Tâmpa 
Bine macar ca la ei zidul nu a cazut degeaba si cei care au luat fraiele Germaniei nu si-au batut joc de ea.La noi au murit o gramada de tineri doar pentru un vis care cine stie cnd se va inmplini…
Subscriu la ce spune Catalin…