Concursul ăsta e ca un vampir. Îţi suge toată energia şi vlaga. Îţi suge 48 de ore din viaţă. OK, nu e ca şi cum te hipnotizează în timpul unui vals şi-apoi îşi înfinge colţii în viaţa ta. Toate astea se întâmplă pentru că alegi să vezi cât te ţin imaginaţia, inventivitatea şi rezistenţa la stres, cât poţi rezista fără somn şi chiar fără mâncare. Nu ştiu cum a fost pentru editorii din celelalte echipe participante (au fost 8 în total), dar eu de duminică, de la 00:01 şi până am ajuns pe Mureşenilor să predăm filmul, am halit doar o felie de pateu cu nişte muştar. E drept, am compensat cu multă bere, care cică are valoarea nutritivă a unui ou-ochi şi a unei felii de pâine. Sau ceva de genu’. În fine. Eu am băut pentru că mi-era sete. Şi pentru că asta era cafeaua mea. Câtă cafea trebuie să se fi consumat în Braşov în acel week-end nebun! Mă refer la şi la cafea-cafea, şi la „cafea”.
Pentru 48 de ore a fost all hands on deck in the name of moviemaking and art! E un exerciţiu teribil. Dar în sensul bun. Ziceam că-ţi testează limitele. Cu echipa mea, „Spontaneous Art Attack” (nu mă întrebaţi de nume), am filmat în cimitirul bisericii Sf. Bartolomeu, iar la un moment dat vreo 3 dintre noi ne uitam spre bucata ruptă dintr-un scaun ce semănă cu un topor şi ne întrebam cum i-ar sta celuilalt cu ea înfiptă în frunte. Dar, hei, cred că toţi v-aţi gândit cel puţin o dată în viaţă la aşa ceva. De ce am ales să filmăm „on location” într-un cimitir? Serios, să ai ocazia să filmezi oriunde în Braşov şi să nu alegi un cimitir? Bine, bine, a contat şi scenariul. Trebuia să folosim pe post de recuzită un ananas, să avem un personaj care-i hoţ de buzunare pe nume Emanoil Burcă şi să folosim replica „ştiu că ţestoasele se întorc mereu acolo de unde au ieşit din ou”. Vă întrebaţi, poate, şi unde-i legătura cu cimitirul. Păi am avut şi-un preot catolic. Care a folosit ananasul ca ustensilă de tortură. Iar Emanoil Burcă era legat în mijlocul cimitirului pe un WC. Şi lângă el era un alt antreprenor, dar acesta era legat de un scaun din lemn. Şi, de fapt, preotul încerca să scoată de la tipul de pe scaun unde a ascuns banii lui Burcă. In nomine Patris, et Filii et Spiritus Sancti, amen! V-aş fi arătat filmul, dar încă n-am făcut rost de el.
Oricum. La premiera ce a avut loc la Reduta, lumea a râs la filmul nostru. Ceea ce-a fost un semn bun, pentru că trebuia să facem o comedie. Aparent şi juriului i s-a părut amuzant dacă ne-au dat premiul pentru „best use of genre”. Am luat vreo 4, dintre care unul pentru „best use of prop”, adică pentru felul în care am utilizat ananasul. Şi din nou îmi pare rău că nu vă pot arăta filmul. N-am luat pentru „best editing”, iar asta m-a pus pe gânduri. N-o curs sânge, iar singurele chestii rupte au fost paturile după ce s-a terminat toată aventura.
Blogul de sub Tâmpa 