Şi atunci când eram lângă ea, aveam senzaţia aia de zbor, pe care o simţi când visezi. Apoi venea şi incertitudinea din timpul zborului, când te prinzi că s-ar putea să fie un vis pentru că, în fapt, nu prea ai cum să zbori de capu’ tău. Mă simţeam protejat şi vulnerabil lângă ea în acelaşi timp. Ca-ntr-o luptă între doi „vânători”, în care unul îl urmăreşte cu trasoarele pe celălalt dar ştie că oricând pot să-i „sară” doi adversari în spate. Asta ar putea fi în mod oficial cea mai penală paralelă din istoria făcutului de paralele între dragoste şi alte lucruri. Dar aşa mă simţeam, ca şi cum sunt acolo, exact unde trebuie să fiu, doar că nu va mai dura mult până când o să fiu doborât în flăcări. Zburam atât de sus, cum nu mai zburasem niciodată, şi aripile mele erau ea.
Blogul de sub Tâmpa 