Calendarul mi-a rămas blocat în 29 septembrie.

Prea târziu,

prea târziu,

prea târziu,

prea târziu,

prea târziu,

A fost prea târziu! Şi nu m-am reîntors niciodată acasă cu totul. Bucăţi din mine zac pe un drum de 500 de kilometri. Sau e doar o singură bucată, habar n-am. Mi-am propus ca într-o zi, probabil anul viitor, să plec din nou pe acel drum şi să mă recuperez. Să stau pe o bancă liniştit şi să zâmbesc în timp ce ploaia îmi cântă peste frunzele de deasupra mea şi doar ici-colo se vede câte un firicel de apă lovind asfaltul. Aştept să se schimbe anul, aşa cum odată îmi doream să nu se mai termine ziua, luna, anul, momentul, secunda. 

Când anul se va schimba, voi citi o carte şi voi bea un pahar cu whiskey. Oraşul tot va fi scufundat în linişte şi voi aştepta să văd răsăritul.