Atacuri de conştiinţă

De vreo şapte luni lucrez pentru o televiziune online din State, care îşi propune să ajungă acolo sus, lână ESPN, BeIn şi care or mai fi. Aveţi liber la râs, şi am mustăcit un chicot când David mi-a spus planurile pe termen lung ale companiei. Nu m-am hlizit fiindcă l-am crezut nebun, ci fiindcă mă gândeam „heh, chiar, oare cum ar fi să reuşim?”. De obicei, singurele lucruri cu care mă asociam erau Steagu’ şi, eventual, vreo relaţie.”Noi” am câştigat, „noi” suntem fericiţi, vrăjelile obişnuite. Am trecut de mult peste copilăria à la Fight Club cu „you are not your job” şi ce naiba o mai fi de nu ne reprezintă pe noi cu adevărat.

Adevăru’-i că suntem fix ceea ce facem şi creăm. Nimeni nu dă doi bani pe tine că eşti un băiat de treabă sau că nu eşti curvă. Sunt calităţi admirabile,  dar inutile dacă nu le completezi cu ceva concret. Acuma, meseria mea de editor video nu e printre cele mai clare din lume. Adică, există editori video pentru filme porno, pentru filme câştigătoare de Oscar-uri, Palme d’Or-uri, pentru ştiri din zone de război, de materiale de divertisment şi aşa mai departe. Personal, mereu m-am gândit că un editor video care nu e în branşa filmelor alea premiate sau a ştirilor cu adevărat importante e cam inutil. Şi, tot mergând pe firul deconstrucţiei, am ajuns la concluzia senină că meseria de editor video este fundamental inutilă. Da, un editor video de clasă (ceea n-am pretins niciodată că sunt şi nici nu cred că voi ajunge) poate face cu mânuţele alea ale lui chestii care să te lase „paf!”. Chestii la care să te uiţi şi să conştientizezi că nu doar muzica, pictura, literatura şi sculptura pot crea capodopere, ci şi un om (sau o colecţie de oameni) care după ce-a trecut prin ore şi ore de material video poate să-ţi ofere o revelaţie. Hmm, acuma c-am dat-o în sfera asta a artelor parcă nu mai sună aşa de inutilă meseria de editor video. Dar, în esenţă, în cazul unui cataclism planetar, nimeni care adoptă postura de lider nu va striga mulţimii „avem nevoie de cineva care ştie editare video!”. Asta doar dacă tipul nu-i vreun vizionar şi vrea să documenteze printr-un film renaşterea rasei umane. Adică, dă-o-n ‘mă-sa de treabă, suntem în anul două mii câteva sute şi ceva, facem şi noi un film despre cum am supravieţuit sfârşitului lumii!

Însă în ciuda tuturor acestor firicele de care încerc să leg utilitatea meseriei pe care o practic, mai am uneori crize de conştiinţă, de etică, de morală, de dracu’ să le ia! Şi acuma nu scriu toate astea la modu’ ironic ca să-aud „dar, vai, Răzvan, ceea ce faci tu e mega super important, continuă, fii tare!”. Eu editez promo-uri pentru meciuri din Bundesliga şi ştiri despre fotbal. Singurul motiv pentru care nu mi-am luat lumea-n cap şi n-am deschis o fermă de căcaturi organice, o afacere cu chestii handmade, n-am plecat voluntar prin Africa sau n-am făcut ce alte chestii mai fac hipsterii de prin corporaţii loviţi în mărul existenţial e pentru că într-adevăr sper ca planul lui David şi Alberto să reuşească. Şi atunci când va reuşi, vom deschide Fundaţia FuboTV (denumirea e work in progress) şi poate aşa o să pot deschide în România şi şcoala de elită la care tot visez, cu profi super bazaţi şi bine plătiţi, şi care le dă elevilor rechizite şi tot ce le trebuie pentru a ajunge oameni de calitate.

Educaţia mi se pare foarte importantă. Pentru educaţii care citesc articolul ăsta şi acum zic „oau, şi zici că-i faină apa caldă?”, aveţi în vedere că dincolo de cercurile şi anturajurile voastre de intelectuali stă o lume foarte interesantă. Este o lume unde educaţia e notă de subsol, unde altele sunt calităţile prin care cineva poate răzbi în viaţă. Fiecare se descurcă cum îl duce capu’, ok, dar o generaţie de oameni educaţi, care ştiu să separe binele de rău, moralul de imoral şi aşa mai departe e mai valoaroasă decât o generaţie care doar „s-a descurcat”. Pentru că primii vor ştii să-ţi spună concret ce trebuie să faci, îţi vor arăta cum trebuie să procedezi. Ceilalţi îţi vor zice doar că tre’ să ştii să fii băiat deştept.

N-are importanţă dacă măturaţi strada, dacă sunteţi ospătari, dacă spălaţi podele şi veceuri, dacă sunteţi împărţitori de pliante, sau dacă faceţi cafele unui şef insuportabil. Faceţi strada aia să strălucească, livraţi comanda aia cu artă, faceţi podelele şi budele alea lună, duceţi pliantele alea ca pe declaraţia de unire, şi asigurăţi-vă că şeful vostru bea o cafea a naibii de bună! N-am încredere în oamenii care nu-şi fac meseria cum trebuie.