M-aş face jandarm, pe bune!

Făcându-mă ultras mi s-au îndeplinit câteva vise ale copilăriei. Unul era să mă plimb cu maşina poliţiei. Bine, n-au fost toate plimbările tururi explicative. Deşi, dacă ţinem cont că printre bastoane şi pumni mi se tot ţipa „n-ar fi trebuit să faci [inserează aici chestie care nu se face], vai de p”#a ta acuma!”, partea explicativă a fost cumva bifată. Şi aveau şi girofarurile şi sirena aprinse. Win!

În acest context, mă consider destul de priceput să-mi dau părerea când apar tot felul de întâmplări poliţie/jandarmi vs suporteri. Am întâlnit şi jandarmi calmi, care au trecut testul psihologic pe bune, şi nebuni care se credeau mereu într-o nouă rundă de Mortal Kombat.

Văd în dimineaţa asta la serviciu o ştire din Portugalia, cu after party-ul suporterilor Benficăi după câştigarea campionatului. Prin apropierea stadionului se întâmplă următoarea scenă: un bunic îşi ia un croşeu în riduri, un tată e luat de după umeri şi trântit jos, apoi viteazul scoate bagheta magică şi începe cu abracadabra. Copilul de 9 ani e în şoc şi un scutier se grăbeşte să-l ia în braţe pentru a-l calma. Scena asta e emoţionantă, sper doar că tipul n-a ars-o la modul „stai liniştit, doar vorbeşte cu el”. Uite clipul. Chiar sunt curios ce-i spunea poliţistul, eu n-aş fi ştiut ce cuvinte să să folosesc pentru a-l linişti pe puşti. Dar toată scena se pierde când în capătul celălalt al ringului bastoanele continuă să cadă.

Am văzut mulţi poliţitişti/jandarmi pierzându-şi cumpătul din nimicuri. Mulţi zic că după ce ai fost înjurat de morţi şi mamă de 2, 3, 100 de ori într-o zi, la a 101-a oară ţi se taie filmul şi că „sunt şi ei oameni”. Pe filmarea aia din Portugalia se vede cum magicianul explica ceva familiei, cum tatăl îi face apoi semn cu mâna să plece, dă se se-ntoarcă şi apoi e placat. I-o fi zis ceva de „morţii ‘mă-sii” în portugheză, habar n-am. Trebuie să ai nişte arcuri pishice extrem de şubrede ca să începi să dai pumni şi bastoane de faţă cu un copil de 9 ani. Se presupune că la Academie sau ce şcoală fac ăştia de ajung semi-militari se bagă în tine răbdare şi discernământ cu polonicul. Am păţit-o să-mi iau gaze şi bastoane fără a apuca măcar să exprim un punct de vedere, doar pentru că lângă mine era unul cu cagulă şi cu ceva bucată de fier în mână care tot făcea pe viteazul înspre jandarmi. Când eşti faţă-n faţă cu un grup mare suporteri care nu par că vor avea vreo reţinere în a-ţi umfla ochii, bineînţeles că treci bastonul pe foc automat. Că habar n-ai din mâna cărui puţoi cu prea multe filme-n cap vine bolovanul, sticla, bucata de fier, briceagul sau telescopicul, şi ăsta-i nu-i vreun episod din emisiunea „Ghiceşte la cine-i arma albă”.

Însă, la fel cum rândurile suporterilor sunt pline de bitongi care n-au dat în viaţa lor un pumn, dar visează cum e să pună la pământ un jandarm sau fan advers, aşa şi forţele de ordine sunt pline de băieţi (fetelor, aici sunteţi safe, n-am văzut până acum crazy bitches) cărora nici şcoala nu le-a plăcut, nici vreo altă meserie, şi auzind ei că gagicile mor după bărbaţii în uniformă s-au gândit că Poliţia/Jandarmeria e pentru ei. Îi mai dai unui prost şi mănuşi din alea fără degete şi deja poţi porni numărătoarea inversă.

Dacă aş fi jandarm şi aş vedea un coleg că o face pe nebunul, probabil i-aş da un baston în cască şi o palmă peste faţă, „bă, revino-ţi, eşti prost?”. Spune-i în public că-i prost, se va gândi mai bine a două oară când va fi iar tentat să facă tâmpenii. Când asişti pasiv cum un coleg de-al tău o ia pe arătură nu se cheamă camaraderie. Camaraderie e când te pui cu scutul în faţa lui ca să nu-şi mai ia picioare în cap. Indiferent c-a fost prost sau nu.

Camaraderie e când împart ultimul sendviş cu tot compartimentul după o deplasare lungă, nu când pun şi eu osul la picioarele cărate în spatele unuia întins pe jos.

În anumite situaţii, adrenalina permite conexiunilor logice să se realizează mai anevoios şi nu prea poţi eticheta la secundă cine e vinovat şi cine n-are nici o treabă. Dar apoi sunt şi momente ca cel din Portugalia, momente care funcţionează mai bine ca orice test de IQ şi test psihologic. Şi acum îmi vine în minte o replică din Schindler’s List, când îi explica Schindler şefului nazist cum e treaba cu puterea şi astea. Era ceva de genul: „puterea e atunci când ai orice justificare pentru a ucide, dar alegi să n-o faci.”.