Cărând rucsacul pe un umăr, ridică capacul coşului de gunoi şi investighează colecţia. „Geaca asta parcă ar mai fi bună de-o toamnă”, pare a-şi zice şi o aruncă peste umăr. „Hopaaa! Ce.Avem.Noi.Aici?” şi soarbe lung prin paiul cutiei de suc de la McDonalds nişte cola sau fanta. Cu o mână învârte cutia cu suc, cu cealaltă mai dă un pic paginile prin coş şi, habar n-am cum, apare şi o a treia mâna cu care scrumează politicos pe marginea coşului. Potriveşte capacul ca şi cum nici n-a fost atins şi se aşază pe banca de lângă. Lasă rucsacul să-i alunece nepăsător pe umăr cu tot cu geacă, trage ultimele picături de suc prin păi şi bate ultimul scrum peste vârfurile adidaşilor înnegriţi.
Sub refugiu, unui cuplu îi lipseşte doar cineva care să-i filmeze şi să le urce campania „vrem o cameră doar a noastră” pe kickstarter. În rest, au tot ce le trebuie. Mâini peste buci, limbi care se încolăcesc mai ameţitor decât cel mai înalt nivel din Snake, şi suficient miserupism încât ai crede la call center-ul unde (probabil) lucrează teamleader le este Victor Ponta. Nu contează, însă, cât de plină de buci ţi-e palma dacă tot nu ai o cameră pe care s-o numeşti acasă.
O gagică pe care o ştiu din cartier doar din vedere sunt sigur că tocmai a plâns. Recunosc o pereche de ochi care au dat pe-afară cu sentiment de la trei străzi depărtare. Vorbeşte la telefon, e agitată şi nu pare că va reuşi să ridice la timp digul ca să împiedice următorul val să-i sinistreze obrajii daţi cu blush. Cu mâna liberă scoate din poşetă unul-două şerveţele pe care încearcă să le folosească pentru a repara evidenţele.
Eu mă oftic că RAT-ul n-a pus automat de bilete în autobuze, sau măcar în fiecare staţie, ca să nu trebuiască să vin cu o pizza până în Livadă fiindcă doar aici e cel mai apropiat automat de bilete. Iar acum, pentru că şi autobuzul întârzie, simt cum pizza se răceşte şi mă gândesc dacă Steagu’ va bate sâmbătă dimineaţă Bihorul.
Blogul de sub Tâmpa 