Doi cetăţeni ascultau muzică tare pe telefon într-un tramvai, n-au vrut să dea mai încet/oprească jucăria, alţi doi cetăţeni i-au învăţat cum e cu manierele. Dar, despre ce rahat scriu aici?, revezi încă o dată filmarea.
Chestia asta va ajunge mai târziu o glumiţă de genu’ nu eşti român adevărat dacă n-ai văzut clipu’ ăla din tramvai. Ce mi s-a părut ne-amuzant a fost felul în care doi oameni masivi, în comparaţie cu adversarii lor, au gestionat bătălia pentru onoare şi aşa nu se mai poate, dom’le!. Punctul cheie în care mi se pare că conflictul poate fi dezamorsat este acela în care tipa întreabă dacă cetăţeanul este deranjat de show-ul matinal. Trecând peste tonul ei întrucâtva zeflemitor, un doar dă-o mai încet, pentru că am avut o noapte/dimineaţă/viaţă grea, ascultă doar pentru tine, hai te rog io nu fi naşpa ar fi cântărit mai mult decât patentatul c-aşa vreau io. E clar că ceilalţi doi cetăţeni nu doreau doar să-şi exercite auto-indusa superioriate tehnică (muzică pe telefon) şi muzicală (manele la maxim pe telefon), ci doreau să aibă şansa de a-şi exercita atât superioritatea ierarhică (stai cuminte, altfel ţi-o iei frumos) cât şi pe cea fizică (hai, doi la doi). Aş adăuga aici şi superioaritatea lingvistică, dar nu ştiu dacă toate cercurile acordă acest status lui băga-mi-aş p%#a-n el.
În fine, ce vreau să spun este că tensiunea situaţiei putea fi dată cu câţiva volţi mai jos printr-o falsă umilinţă şi empatie. Da, coae, te-nţeleg, eşti bine în dimineaţa asta, dar dă-le mai încet, fi băiat. Lovit cu un răspuns calm, celălalt se poate simţi dezarmat iar apoi va da curs cererii. E un pas cu mult mai bun decât transformarea unui sfert de tramvai în meci de tag-team sau a ta în ştire de la ora cinci. Pentru că deşi un individ poate părea uşor de dominat, cuţitul ascuns sub geaca sa va întoarce şansele spre el ca un motan spre ugerul vacii. Desigur, succesul unei astfel de expediţii sociologice nu este mereu 100%, dar merită încercat înainte de a fi nevoit să recurgi la soluţii fizice.
Ceea ce mă aduce la a doua problemă pe care o găsesc ne-amuzantă. Cei doi cetăţeni deranjaţi care intervin, nu prea ştiu cum să intervină! Odată intraţi în focul luptei situaţia alunecă pentru câteva momente în defavoarea lor. Unul din cetăţenii deranjaţi alunecă pe podeaua umedă, căzând cu spatele la cetăţeanul distrat. Acesta din urmă, dacă n-ar fi tras prea mult aurolac în acea dimineaţă (expresia feţei sale asta sugerează), i-ar fi putut administra cetăţeanului deranjat un calmant cu piciorul. Din fericire, acest lucru nu se întâmplă. Cel de-al doilea cetăţean deranjat reuşeşte cumva să-i înghesuiască pe cei doi cetăţeni distraţi în colţul tramvaiului, punându-i într-o oarecare stare de imobilitate. Din păcate, blocajul se instituie din nou, întrucât cei doi cetăţeni deranjaţi nu au în minte pasul al doilea. Deduc că a fost o călătorie a naibii de lungă.
Unele din comentariile post-bătălie făceau referire la ideea că cei doi cetăţeni deranjaţi sunt doar doi simpli cetăţeni deranjaţi care nu le au cu smardoiala şi golănia, aşa că normal că n-au ştiut să se bată. E bine să ai spirit civic, dar e super-bine să ai un plan de acţiune minimal, dacă vorbăria nu are efecte şi situaţia escaladează. Ca atunci când traversezi strada, ştii? Gestul acela simplu de a urmări traiectoria şi viteza maşinilor, de a anticipa momentul oportun angajării în traversare este, totuşi, ceva complex. Dar vorbesc aici despre Braşov, unde avem vreo trei treceri semaforizate, nu ştiu dacă ne-braşovenii simt la fel. Revenind! Ce vei face când ajungi faţă-n faţă cu obiectul tulburării zen-ului interior? Îl vei imobiliza, asigurându-te astfel că nu te mai poate răni decât cu cuvinte alese. Apoi îl vei da afară când se deschid uşile. Apoi vei mergi la şofer/vatman/astronaut şi-i vei spune: bă, eşti prost? băga-mi-aş p¤#a în rasa ‘mă-tii! Hai, parte-n parte!
P.S. n-am menţionat varianta apelării la 112 pentru că 99% din societatea românească este aprioric convinsă c-ar fi o pierdere de vreme. „Ai păţit-o?” – „Nu, dar ştiu pe cineva/am auzit/am văzut…”
P.P.S ce bine că nu mai avem tramvai în Braşov. Că uite ce se-ntâmpla şi pe la noi.
Blogul de sub Tâmpa 