Sunt un om simplu. Văd ceva legat de avioane şi al Doilea Război Mondial – citesc, ascult, dau play.
Am văzut într-o seară pe Netflix filmul „Flight World War 2”, pentru că afişul e fabulos, iar premisa e dementă de-a dreptul: un avion de pasageri zburând spre Londra se găseşte dintr-o dată înghiţit de o furtună deasupra Atlanticului şi teleportat înapoi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unde se luptă cu Messerschmitt-uri 262 şi destinul său: livrarea radarului englezilor.
Practic, singurul true event pe care se bazează filmul este că în 1940 era un război în Europa. Restul e SF pur şi cu multe twist-uri istorice. Par exemple, nemţii deja inventaseră avionul cu reacţie în 1940 (Messerschmitt 262, în realitate devenit operaţional în 1944), iar englezii încă nu inventaseră radarul – aşadar, invazia Angliei era doar o chestiune de timp. Pentru ca filmul să nu se termine după 30 de minute, aflăm că nemţii încă n-au găsit modalitatea prin care să doteze Me-262ul cu tunuri de 30 de milimetri, aşa că în 1940 încă trăgeau cu bobiţe de fasole care nu provocau pagube prea mari Boeing-ului. Dar, hei!, am stabilit că ăsta e un SF, indiferent cât de mare ar pune ei pe afiş true events, şi sunt ok cu asta.
Ghici ce? Radarul de pe Boeing e singurul instrument de bord care mai funcţionează. Eh, eh, te-ai prins încotro duce acţiunea? Dincolo de predictibilitate, de jocul actoricesc care se balansează pe tot parcursul filmului între patetic şi simpatic, dincolo de CGI-ul comic şi toate celelalte, n-am putut închide idioţenia asta drăgălaşă. Voiam neapărat să văd din ce situaţia fără de scăpare mai scapă Boeing-ul şi, cel mai important, cum naiba o va face?!? Ah, şi mai speram şi că Aquella Zoll va scăpa cu viaţă, ca s-o invit la un suc după.
S-au aruncat fără jenă şi câteva clişee – nebunul, istoricii care le explică că bă, alea-s bombardiere germane şi noi suntem în al Doilea Război Mondial, soldaţii americanii care îl imobilizează pe nebun, hispanicul care salvează ziua şi un mega plot twist la final doar aşa, ca să rămâi cu un zâmbet şi mai tâmp pe faţă.
Un film produs de independenţii de la Asylum. Bă, hai să facem un film în care un Boeing se întoarce în trecut şi se bate cu Messerschmitt-uri 262. (…) Hai!. Singura chestie care te face să strâmbi din nas la filmul ăsta e bugetul, care se vede că-i de hipioţi. Altfel, ce mi-e scenariul lor faţă de nişte oameni cu superputeri luptându-se cu monştri prin metropole americane? În plus, Aquella Zoll!
Filmul nu face parte din librăria românească a Netflix, l-am văzut când încă nu blocaseră VPN-urile.
Blogul de sub Tâmpa 