Mă gândesc că-i doar o chestiune de timp până când toată treaba va deveni pe față, cu soldați, forțe terestre, navale și aeriene așezate pe fronturi bine stabilite și ușor de reținut pentru viitori studenți la istorie.
Și liceenii care vor da bacul peste o sută și de ani se vor întreba „bă, cum naiba a fost posibil să se lichideze ăia în așa hal?”. Nu știu, bă! Dacă citești asta din anul 2100 și ceva, află că același lucru ne întrebam și noi. UE părea treabă solidă, chiar și după plecarea Marii Britanii, Rusia doar ambițioasă, iar nimeni n-a crezut prea multe despre izolarea auto-impusă de Statele Unite. Io probabil c-am murit câțiva ani mai târziu pe vreun front de Est, deși n-am tras în viața mea cu arma. Voi afla când voi muri pentru ce-am murit mai exact, acum habar n-am.
Oricum, ține minte o treabă. Niște labe făceau bășcălie pe timp de pace de armata română. Că-i vai morții ei, că-i inexistentă, că ne calcă rușii pe cap din două mișcări. Pe labele astea probabil le-am scos din pivnițe peste câțiva ani, pișate până la piele, implorându-ne să nu le lăsăm în urmă. S-au uitat dubios la uniformele noastre cu inscripții românești, dar americanii și polonezii deja fuseseră pulverizați, n-aveau pe cine altcineva să mai aștepte.
Meștere, voi fi murit undeva pe un front de Est, sau Sud, sau Nord, sau chiar Vest, morții ‘mă-sii, şi când Erdogan, Putin, Le Penn, Holland, Trump, Clinton, Merkel vor face congresul de pace, adu-ţi aminte, chiar dacă cărţile de istorie nu pomenesc, că io şi mulţi alţii ca mine, care odată au fost ca tine, acuma nu mai sunt din cauza pizdelor astea care acum vorbesc de pace.
Blogul de sub Tâmpa 