Prietenii mai vechi nu mă mai cheamă aşa de des la bere de când am zis odată în gura mare că steagul dacic e printre cele mai mişto lucruri din lumea antică. Tipul ăla nou din grup cu trecut dubios şi suspectat de pedofilie bea acum berile mele, pe scaunul meu!
Nu mai rezist să mă prefac că nu-mi plac căciulile dacice şi că nu vreau şi eu una. S-o port primăvara şi toamna cu nişte ochelari de soare şi să invit gagicile la mine acasă ca să le arăt pe viezurele Marcel. Pe bune. Stă în dormitorul de la intrare şi mereu când vin băieţii pe la mine le zic că am acolo câinele vecinilor, dar e cam dubios şi n-am voie să deschid uşa. Mai am doar doi prieteni, nu vreau să-i pierd şi pe ei. În afară de mine, viezurele Marcel n-a văzut alţi oameni, dar cred că cu tipele s-ar împăca bine.
Odată am zis în preajma unor foşti profi de la facultate, după câteva beri, că tacticile de luptă ale dacilor ar merita studiate mai în detaliu, poate şi mai multe din fortrăţele lor recreate la scară, pentru turism. M-am trezit cu diplomele de licenţă şi master anulate în ziua următoare.
Dar acum nu-mi mai pasă de nici o repercusiune, de nimic. Recunosc public: îmi plac dacii! Muie, dacopaţilor! Aţi stricat dacii pentru simplioţii ca mine şi pentru asta n-o să vă iert vreodată.
Blogul de sub Tâmpa 