O întrebare mă urmărește de câteva săptămâni: este muzica proastă de când eram copil mai bună decât muzica proastă pe care o au la dispoziție copiii azi?
Răspunsul la care tot ajung e „da!”.
În Vinolamine cei de la Vița de Vie au făcut o caterincă legendară de industria muzicală de atunci. Azi ar fi numiți hateri fără valoare.
În prezent, analizând YouTube trending, o Vița de Vie 2.0 n-ar avea vreo șansă să creeze o astfel de frescă a mainstream-ului muzical pentru că totul sună tulburător de similar, subiectele sunt aceleași: followeri pe Insta, DM-uri, hateri, fițe, haine, mașini.
Toți ăia din trending se flexează pe ideea că ce tare se flexează ei, încât conținutul lor e o caricatură în sine.
Desigur, e și faptul că „pe vremea mea” până și printre cei care făceau muzică proastă exista o selecție, în sensul că nu era așa ușor ca acum să publici creația și s-o cataloghezi ca o expresie a eului tău anost și tern și s-o aperi prin haterii-s hateri că nu mă înțeleg.
Înțeleg că lumea se schimbă și nu voi putea ține pasul. Mă bucură libertatea creativă care există în ziua de azi și opțiunile variate și simple de a-ți face arta cunoscută.
De fapt, mi-aș dori să le pot spune copiilor să nu se limiteze atunci când vor crește mari și să accepte rahaturi pe post de muzică bună (sau film sau literatură sau orice altceva) doar pentru că majoritatea și trendul zice că ești prost și hater dacă n-o faci.
Sun ca un moș, e că?
Blogul de sub Tâmpa 