Împrejmuiri

În exercitarea uneia dintre cele mai dragi activități mie, am ajuns în seara asta sus la troița de pe Dealul Pleașa.

Lângă troiță se află „balconul” casei de apă, pe ale cărui balustrade de beton te poți așeza la o vorbă și să te bazezi pe faptul că panorama munților și a pădurii vindecă orice posibile momente de awkward silence.

Azi, însă, tot „balconul” era împrejmuit de niște stâlpi legați între ei cu sârmă ghimpată, iar singura poartă era ferecată cu niște lanțuri strălucitor de noi.

Nevăzând nici un fel de pancartă cu sigle oficiale pe ea, natural că gândul s-a dus spre cineva care a decis să spună tuturor celor care ajung în zonă că „balconul” e proprietate privată și să-și ia adio de la sieste pe balustradele sale de beton.

Religios sau nu, locul rivaliza cu orice închipuire făcută pe seama Grădinii Edenului. În seara asta, firele întinse de sârmă ghimpată au luat imaginația ostatecă și au buleversat o vulpe care ieșise din tufișuri și a privit anomalia stând pe o buturugă vreme de aproape două minute.