Înțeleg tematica asta ironico-hisptero-istorică pe care unele baruri o abordează prin omagierea mileului și a peștelui de sticlă. Din punctul meu de vedere, istoria trebuie să fie dinamică și să nască discuții constante, altfel ne putem trezi cu tot felul de idei originale, cea mai cea pe care o observ fiind că sistemul actual este fără nici o speranță și că poate ar trebui să i se mai dea o șansă comunismului. Sau, mă rog, socialismului ălă bun, rafinat, scandinav, sau de ce nu, ar merge pentru o vreme și modelul a la China, că uite ce înseamnă ordinea și disciplina.
Revenind la barurile în care sunt expuse semne precum „Trăiască Partidul Comunist Român”. Le înțeleg patina nostalgică, dar tot nu pot să nu mă gândesc cât e vorba acolo de ironie/auto-ironie sau de o și mai simplă decorație în stil muzeal, și cât despre o simpatie veritabilă.
Accept că e posibil să fiu prea obtuz în gândire din acest punct de vedere, dar pur și simplu îmi vine greu să accept că după toate suferințele, restricțiile, crimele și traumele îndurate de români în timpul regimului comunist, „Trăiască Partidul Comunist Român” poate fi afișat cu atâta seninătate, indiferent de motive.
Dar, iată, m-am contrazis. Am zia că istoria trebuie să fie dinamică, dar mă îndoiesc de utilitatea decorării unui spațiu cu cel mai catalizator semn posibil. Poate că privesc imaginea de ansamblu prea de aproape. În orice caz, nu lăsați un simplu semn să vă priveze de o bere la Musik. Selecția e generoasă, atmosfera încântătoare, iar pe terasă poți admira schiuri vechi, cravate și alte decorațiuni care, ei bine, pot aduce istoria în dinamica conversației voastre și menține astfel trecutul viu.
În plus, semnul cu „Trăiască Partidul Comunist Român” e pe peretele din fața barului, așa că te poți consola cu ideea că tratezi cu spatele îndemnul de luptă al tovarășilor în timp ce întreții sistemul capitalist.
Blogul de sub Tâmpa 