Meciul

Păi da, meciul, că la raliu, din motive lesne de înțeles n-am mai ajuns. C’est la vie!
Am făcut bătături în palmă de la cât am fluturat steagurile și de la cât am bătut din palme. Băieții, mai ales T., mi-au adus aminte constant pe parcursul meciului de cum arată fața mea după ce m-a ars soarele la TransilvAeroShow iar victoria a fost de un dulce indescriptibil. Lui Zaharia i-a strigat un întreg stadion numele, chestia ce nu credeam că o să se întâmple vreodată, și mergem vinerea viitoare la Mioveni cu gândul la o nouă victorie.

După meci ne-am îmbarcat în două mașini și am plecat undeva, la un apartament pe Calea București unde aveam să udăm victoria. Ne-au însoțit și doi olteni pe care i-am făcut să se simtă ca acasă.
Împreună cu un oltean făcurăm „poștă” un bidon de… ceva. Cred că erau afine alcoolizate. A fost tare de tot licoarea respectivă. Să vă mai aud că ultrașii nu sunt băieți de treabă care pot socializa și în afara stadionului indiferent de culorile echipei favorite.

Le-am urat drum la despărțire și a rămas să le întoarcem vizita în primăvară, când ne deplasăm noi la Craiova.