În sesiune, în timp ce mergeam spre facultate, îmi ofeream un răgaz de timp să observ oraşul. Era un fel de relaxare pentru ceea ce ştiam că mă aşteaptă în Corpul T.
Braşovul, parcă e un spirit tânăr captiv într-un corp bătrân. Îl poţi vedea pe acest tânăr zâmbind cerului senin şi hrănindu-se cu căldura soarelui. Când voalul de nori este încăpăţânat, vezi un tânăr îmbătrânit parcă înainte de vreme. Şi nu e acel bătrân distins, cu părul alb şi costumul impecabil, care ar face inima unei liceene să bată mai tare. Simţi milă pentru acel bătrân. Îl priveşti şi-l compătimeşti pentru ce ştiai c-a fost şi ce vezi că a ajuns să fie.
Bătrânul Braşov e un artist uitat pe alei întunecoase de cei care trebuiau să-l ajute. Ca de obicei, numai cei simpli îl privesc pe bătrân şi văd în el magia de altă dată.
Blogul de sub Tâmpa 
superbe pozele, cea cu pisicutele imi place in mod special 😀
Mersi frumos! Simte-te liberă s-o salvezi pentru tine acea poză.
Iubesc Brasovul!
sunt geniale. ar trebui sa faci un album, o expozitie, ceva. imi plac mult. fiecare are o poveste:)
Mersi frumos pt laude. Măi, cine ştie, tot ce se poate. Oricum, mi-ai dat o idee pt ce să fac la finalul facultăţii, aşa că mersi din nou!