Într-o zi aud alarma. Trag piedica trenului de aterizare, sar în avion, un frumos IAR 80, şi ambalez motorul. Mă fixez bine în scaun şi prind ca lumea manşa. Mă ridic, mă cobor, mă învârt, trag, degajez, salvez un coechipier urmărit de o celulă de Lightning-uri, după care o rafală îmi mătură carlinga. Simt că încep să pierd controlul avionului. Aud vântul cum şuieră sinistru prin găurile făcute de gloanţe în sticla cabinei. Un glonţ m-a lovit în piept şi un altul în umăr. Nu mai am scăpare. Întorc cu greu capul pentru a privi fotografia iubitei prinsă undeva în stânga panoului de bord. Îi mângâi chipul pentru ultima data şi o aud zicându-mi: „Răzvane, nu te mai prosti atâta în leagănul ăla”.
E vineri dimineaţă în Parcul din Livadă.
Blogul de sub Tâmpa 