Braşovul zboară, frate!

No, am fo’ ieri la Bucureşti să iau parte la Gala de Premiere a concursului Oraşul 20.20 organizat de Siemens. Cum necum, m-am calificat în ultimii cinci (din 61 de filme înscrise) şi o trebuit să-mi car gingăşiile de la munte în Capitală.

După ce era să pierd trenu’ pen’ că io îl aşteptam la linia 4 când el mă aştepta la linia 3 şi am fost atacat pe neveu de un troler în timp ce-mi diversificam orizonturile literare, am ajuns în Gara dă Nord. În primele cinci minute de la coborârea din tren am primit două oferte de taxi, iar o persoana cu mâna întinsă mă întreba dacă n-aş vrea să investesc ceva în el. Băgai v’o câteva monezi în palma sa şi-mi văzui de drum. La ieşirea din gară am partea de a treia oferta de taxi. To’arăşu’ taximetrist m-o întrebat unde mer’ ? I-am zis că mer’ acas’. M-o întrebat în ce cartier şi deja mă luase de braţ pentru a mă conduce la caleaşca cu 120 de cai. I-am spus că stau în zonă şi că nu-i bai. No, o fo’ bai pen’ că ‘mniezău m-o pedepsit fiin’că am căzut în păcatu’ minciunii. Încercând s-ajung la Muzeul Militar Naţional, am rătăcit aproximativ 2 ore şi jumătate pe străzile Capitalei. Când m-am trezit într-un parc ce-am aflat că-i spune Kiseleff, mi-am scos mobilu’ care nu-i din ăla smart, da’ cu şcoala vieţii luată magna cum laudae, şi-am butonat pă net pân’ ce-am aflat cum mă pot reîncadra pe cursul existenţei aprioric stabilite. Pân’ la urmă, nişte muncitori ce şădeau la umbra unui nuc pe Mircea Vulcănescu m-or gidat spre Muzeu şi-aşa, dragii mei, am putut ajunge să-mi văd febleţea: IAR 80 !

Frumuseţea asta îi o replică a avionului pilotat de asul Gh. Mociorniţă, aviatorul poet, ultimul aviator român doborât în al Doilea Război Mondial, pe 21 aprilie 1945. Motorul original al avionului şi o parte din aripa lui sunt expuse în faţa aparatului.

După ce-am petrecut v’o două ore prin muzeu şi încă o oră în pavilionul care găzduieşte secţia aeronautică, am ajuns şi pe strada Amzei, unde în Tonka Soul Cafe a avut loc gala de premiere pentru despre care am zis mai sus. No, am câştigat locu’ 1. Fain! Pă doi o venit un clip despre Bucureşti făcut de-un poliţai care tot stând la pândă cu radaru’ s-o gândit că uleiu’ vegetal poate substitui motorina, pă trei s-o clasat Oradea, iar menţiuni or primit Bucureşti-Lacustru (big up!) şi Baia Mare. Iacătă jos filmuleţu’ mieu.

Mi-o plăcut locul, atmosfera de nota 10 cu plus, păcat că mi-am pătat tricoul cu o roşie. Unicul meu tricou! Da’ nu-i bai, că m-am cinstit cu bucureşteni şi un băimărean şi uitai de jalea tricoului. No, mi-am făcut nişte pretini faini, zău aşe, iar chestiile de genu’ ăsta dau nişte culori faine Capitalei.

Avec mes amis. Serge pedalase spre o întâlnire pe biţa primită premiu de el şi echipa lui. Da’ nu-i bai, că ne mai vedem.

No, o fo’ fain tare. E bine că Siemens-ul face trebi de genu’ ăsta prin care idei inovatoare ies la iveală. Păcat că aplicabilitatea lor e mai grea. Că deh, vive la Roumanie! Da’ nu-i bai.

7 gânduri despre „Braşovul zboară, frate!

  1. Deci, plm, ti-o meriti pe undeva, aveai pe cine să suni. Si aveam grija de tine cât să nu ma sune pi mini doamnele să întrebe de tine. Altfel, felicitări, şi bem în curând pe faza asta.

  2. Felicitări… din nou! Eu ți-am zis că locul 1 e al tău 😀 Săptămâna viitoare sărbătorim (da să-ți ții și tu telefonul deschis, am încercat să te sun acum vreo 2 zile și … nema Răzvan )

  3. @Eftimie: E drept că am o grămadă de cunoştinţe prin Bucureşti, dar m-a relaxat verdeaţa din Kiseleff şi am zis că nu-i panic să dau vreun telefon. Oricum, acolo am ajuns la timp, la cafenea zic, doar că rămăsesem fără baterie la telefon iar fetele nu ştiau că eu-s ăla din Braşov. Să-mi zici când şi unde… bem.

    @Kamy: Sărbătorim pân’ ce-or cade tăte frunzele Teiului.

  4. Sergiu aici, unul din aia care nu e in poza. Habar n-ai cat ma bucura ca se tot gasesc balade oameni d-astia ca tine, DaVinci-osi. Inca valabil, de fiecare data cand te apuca un tren din mers catre Bucuresti, da un semn si berea va curge.

Adaugă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.