Eram cu câteva distinse domnişoare la o şuetă în Festival şi am avut o revelaţie. RE-VE-LA-ŢI-E! Practic, îţi poţi da seama de ce anume caută un tip sau o tipă la… o tipă sau un tip în funcţie de mobilul proprietate proprie şi personală.
SMARTPHONE-ul. Ăsta-i idealul visat de majoritatea „elelor”. Că-i Blackberry, Galaxy, Iphone sau mai ştiu io ce, Prinţ Charming is the man with the plan. Are o grămadă de aplicaţii, ştie să te ia cu Hayden, Mozart şi Schubert, îţi zice ceva de Van Gogh şi Rembrandt, îţi ţine haina, îţi deschide uşa, îţi pupă mâna, nu vorbeşte urât (cel puţin nu de faţă cu tine), ce să mai? e tot ceea ce-ţi puteai dori, tu – cea care ai avut inima frântă de vreun „Nokia 1100” şi credeai că aşa-s toţi bărbaţii: nişte limitaţi cu ecran verde ce au doar Snake în cap. Dar, dragelor, e’sistă eine problemăn! Pă Prinţişoru’ ăsta nu-l prea ţine bateria. Oricât de sofisticat şi de classy şi de mai ştiu io cum ar fi el, o să te trezeşti c-a rămas fără baterie când ţi-era lumea mai dată prin Cocolino şi, cu ochii umflaţi de lacrimi, te gândeşti că un Ericsson cu ecran color, care poa’ să trimită şi să primească mesaje, are radio şi unul-două jocuri care să te amuze n-ar fi ceva extrem de rău.
Tipa aia machiată şi elegantă şi cu tocuri, cu buze cărnoase şi sclipicioase, şi cu ţâţe şi fund care plesnesc prin rochia mulată îmi pare interesantă din cale-afară. Dar, aşa, din când în când. Nu mă văd într-o relaţie de durată cu ea. Nici pe ea n-o prea ţine bateria. De-aia mă întorc mereu la micuţa mea, modestă, cu ochi arzători şi forme fine, dar nu vulgare, care nu ratează nici o alarmă, îmi livrează mereu toate mesajele şi stă cu două liniuţe la baterie de trei zile. Sunt lucrurile mici în viaţă care ne fac fericiţi, iar zâmbetul ei – Dumnezeule! – zâmbetul ei… ei bine, dacă există un Rai, dă-mi o fotografie cu ea zâmbind şi lasă-mă s-o privesc pentru eternitate.
Blogul de sub Tâmpa 