De-aş avea bicicletă, jur că te-aş călca ca pe o rămâ. Bine, de fapt te-aş ocoli şi ţi-aş trece tot neamul începând de la străbunici până la nepoţii încă nenăscuţi prin ascuţişul turbat al minţii mele.
Te-aş călca cum o calcă bikerii ăia pe tipa aia cu copilu’ din Mad Max, prima parte. Suculenţa retardării tale e dată de faptul că mergi pe pista aia pentru biciclete când tu, de fapt, n-ai biclă. Şi nici măcar nu eşti pe banda care trebuie. Îmi bag picioarele! Bă, te calc! Mai întâi te bipui cu soneria de pe ghidon. Apoi o să ţip să te dai deoparte, bă prostule! Sau tu proasto! Poate că a doua oară o să mă auzi şi atunci vei scăpa necălcat/ă. Da’ să mor de nu te voi urmări apoi prin tot oraşul ca să te calc. Te voi vâna ca pe animalul cel mai de jos din lanţul trofic. Eu aş fi un T-Rex pe biţă, tu ai fi un biet ierbivor cu turul pantalonilor lăsaţi aşa de jos, sau cu tocuri de 15, încât abia poţi fugi. Şi alergi panicat/ă, încercând să scapi de mânia Pegas-ului meu. Te voi fugări până ce, în disperare de cauză, vei traversa pe roşu, pe interzis, pe oriunde doar ca să scapi de mine, apoi o maşină te va împrăştia în toate cele patru zări. Cu un zâmbet malefic pe faţă te voi privi în timp ce-ţi dai ochii peste cap şi apoi am să pedalez în apusul de soare, cu o aură neagră începând să se contureze în jurul meu, semn al primei vieţi pe care o revendic în numele respectului pentru pistele pentru biciclete.
Dar de data asta scapi. Îmi sorb liniştit apa minerală pe o bancă în timp ce bicicleta mă aşteaptă să o cumpăr dintr-unul din multele magazin de profil din ţară şi străinătate. Ai fost la un pas să înoţi în Styx. Simte-te bine. Foarte bine!
Blogul de sub Tâmpa 