A fost o emisiune pe MixTV, Sport 100%, în care Marian Botezatu l-a avut invitat pe Emilian Cernica, tipul care se ocupă de echipa de hochei Corona.
La un moment dat a venit vorba de suporteri, iar dl. Cernica a găsit de cuviință să dea verdicte: „publicul care vine la hochei are o altă calitate faţă de cel de la fotbal”. E amuzant pentru că jumătate din cei care au luat parte la ultimele „7 meciuri cu casa închisă” de pe Olimpic sunt chiar de la fotbal. De fapt, sunt acolo dinainte de câştigarea Cupei României şi atingerea pragului de popularitate. Dar, desigur, e mai simplu să faci astfel de diferenţieri. Dovadă că nici gazda emisiuni, Marian Botezatu, nu a dorit să rămână mai prejos. „Eu n-am auzit o singură dată huiduieli, n-am auzit înjurături, cuvinte agresive la adresa jucătorilor, n-am auzit celebrul „demisia! demisia!”, parcă este un pic altceva”. Bineînţeles că este altceva. Este hochei, un sport necunoscut de majoritatea celor care populează tribunele, iar când reguli precum degajare interzisă şi offside abia încep să fie înţelese de spectatori, ar fi şi jenant ca fanii să fie prea vocali. Apoi, apostrofările la adresa jucătorilor nu-şi au nici ele rostul, în condiţiile în care, din nou, majoritatea spectatorilor ar cădea de pe patine la o adiere mai puternică de vânt, darămite să reziste unui bodycheck. Pe când la fotbal, „the people’s game”, toată lumea se pricepe sau are impresia că se pricepe şi oricine crede, vocal sau în sine, că ar fi fost cu siguranţă mai bun decât cel care tocmai a greşit o pasă cu latul sau un şut din vole, dacă destinul n-ar fi avut alte planuri pentru el. Şi-l apostrofează şi când îl vede cum aleargă în lehamite şi nu dă totul pe teren, irosind visul la care el, plătitorul de abonament sau bilet, a trebuit să renunţe. Bineînţeles că aceste lucruri nu l-au impresionat atât de tare pe dl. Botezatu. Unde totul este mult mai pasional e cu neputinţă să existe doar remarci academice şi comportamente hiper-manierate. Bunăoară, am asista la primul meci contra Ciucului pe Olimpic după câştigarea Cupei României de către Corona, şi mi-au smuls zâmbete trăirile fanilor ciucani, exasperaţi de arbitri şi conectaţi la jocul alor lor. Îşi arătau nervii, îşi arătau bucuriile, s-au pierdut de sine pe durata meciului. Publicul braşovean este spectaculos prin numărul său impresionant şi atât. Sunt cam 100-150, de suporteri (nu spectatori), care prin vestimentaţia lor şi felul lor de-a fi fac să fie o plăcere orice vizită la patinoar. Puţinele scandări care ar putea constitui cântece coerente sunt, din nefericire, acoperite de nişte toboşari neobosiţi şi uneori ilogici, iar bătăile din palme ale celor mai mulţi spectatori au ceva din gesturile unei foci anemice, refuzând cu încăpăţânare să respecte ritmul impus de fanii vechi, care chiar ar putea crea o atmosferă de vis, justificând astfel şi calitatea „mai rafinată” pe care dl. Cernica o atribuie tribunelor patinoarului. Rafinamentul este, din câte îmi dau seama, confundat cu ignoranţa şi moda petrecerii serii la patinoar ca la mall.
„Poate cei de la fotbal vor învăţa de la ei”, spunea dl. Cernica în emisiune. Nici o şansă. Atmosfera de la patinoar, calmă, de cină romantică servită la lumina şemineului, nu s-ar potrivi prea bine pe stadion. Nu afirm prin asta superioritatea unui mediu asupra celuilalt (ultimele meciuri de pe Tineretului fiind departe de puterea de a capta noi fani), spun doar că fiecare loc are un farmec specific, pe care îl poţi rata cu lejeritate dacă te laşi sedus de prejudecăţi.
Blogul de sub Tâmpa 