Pentru că fantoma studentului şomer cu masterat se apropie tot mai mult, am accelerat procesul găsirii unui job. În principal, mă axez pe căutări care au relevanţă cu domeniul specializării mele (PR, copywriting, redactor, editare video, din astea), lăsând nobila idee de a purta uniforma băieţilor de la salubrizare ca plan de rezervă. Până şi Bucureştii îi am în vizor, cu Cluj ţinând aproape pe turnantă.
Site-urile astea de angajare sunt destul de interesante. Primesc zilnic tot felul de notificări pe e-mail. Le studiez şi găsesc cam 1-2 anunţuri cărora să le răspund. Cel mai fabulos din întreaga mea carieră de vânător de job-uri l-am întâlnit miercuri noapte, era la un post de copywriter. Am zis că mă pliez destul de bine pe cerinţele lor şi m-am decis să aplic. Anunţul venea şi cu două întrebări. Chiar dacă la prima găseau răspunsul şi în CV (cât de bine ştiţi limba engleză?), al doilea m-a lăsat perplex, citez: „Acest job este doar pentru cei care au experienta in redactarea de articole. Aveti o astfel de experienta? Cate articole ati redactat pana acum? Cat timp ati lucrat in domeniu?”.
Uneori mă întreb dacă vreau să lucrez cu sau pentru oameni care pun întrebări de genul „câte articole aţi redactat până acum?”. Le-am zis că-s foarte şmecher, pentru că scriu pe DealulMelcilor şi PrinBraşov şi pentru că mi-am lansat romanul de debut. P”!a mea, dacă scriam un număr oarecare, să-nţeleg că nu-mi respingeau CV-ul şi mă chemau la un interviu? In whiskey veritas!
Blogul de sub Tâmpa 