Muzeu al Aviaţiei la Cluj, la Braşov se doarme în Business Class

Prima ştire oferită de interneţurile acestei dimineţi este că în oraşul Cluj se va inaugura un Muzeu Aeronautic. Şi nu e genul de „proiect” răcnit pentru presă într-o şedinţă de consiliu politicienesc, oamenii de acolo deja au luat contact cu MAI, MT şi Aeroclubul României, ca să le fie asigurate nişte lucruri de pus în muzeul ăla. Pentru că ăsta-i primul lucru pe care-l faci când îţi arde să înfiinţezi muzee, ţi-asiguri nişte exponate.

Şi viitoarea instituţie culturală se va numi Muzeul Aeronautic al Transilvaniei, „în condiţiile în care locul de naştere al aeronauticii româneşti este Transilvania” (sursa)

sursa // Probabil aşa va arăta panoul de întâmpinare sau reclamele.

În Braşov avem noroc că nişte firme îşi desfăşoară activitatea în clădirea fostei Industrii Aeronauticii Române (fosta Tractorul, unde-i Spiru), altfel buldozerele intrau şi pe acolo. Este de mirare, totuşi, cum Hangarul din spatele Turnului a supravieţuit. Probabil vor să deschidă în el un magazin mai retro-futuristic, arhitectura permiţând abuzuri dintre cele mai imaginative. Cam asta-i starea de fapt în oraşul ăsta, se demolează la greu pentru a se face loc supermaket-urilor, hypermarket-urilor, mall-urilor,  şi clădirilor de birouri (aka call-center-uri pentru viitorii absolvenţi de facultate).

Nu-s nebun să spun că un muzeu e mai profitabil. Nu e şi nu va fi prea curând în România. Dar într-un oraş care a dat lumii prima şcoală în limba românească, imnul Naţional şi care are cea mai mare biserică gotică la Est de Viena, un muzeu al aviaţiei ar fi fost doar afirmarea totală a identităţii acestui oraş. N-am fi dat-o în grandomanii ca „în Transilvania s-a născut aeronautica românească” pentru că avem suficiente motive să fim obraznic de aroganţi. Nici nu-i greu când primul român în spaţiu e braşovean sau când invenţia avionului cu aripă joasă s-a născut în Hangarul sus-menţionat, asta ca să numesc doar două motive.

Desigur, noi ca urmaşi n-avem nici un merit în toate aceste realizări, şi cu atât mai puţin ar trebui să ne lăudăm cu ele când suntem incapabili să arătăm lumii de ce au fost capabili anteceseorii noştri şi spre ce aspirăm şi noi.