Sunt cam uimit de uimirea şi dezamăgirea băjeţilor de la administraţii şi agenţii, care au făcut botic pentru că Braşovul nu a ajuns pe lista scurtă a oraşelor candidate la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.
Cine a prins să citească dosarul de candidatură (care a fost somat să se care de pe net, că poate se inspiră dujmanii din el) făcut de „culturiştii” oraşului, şi-a dat seama că toată compunerea aia e lipsită de orice esenţă. Băi, deci era un ditai textul din lemn de stejar despre nimic! Da’ ei i-au dat înainte cu cultura fenomenală a oraşului, crezând că trena medievalo-gotico-renascentisto-barocă îi scoate din căcat. „Uite, fă, Europo, avem cea mai cea Biserică Neagră de la Est de Viena! Ce zici?”. Şi Europa a zis că Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara pot să intre la distracţie, dar că Braşovul tre’ să mai aştepte un pic.
Ce nu realizează băieţii ăştia care şi-au zis că tre’ să facă nişte cultură este că cultura îi un fenomen constant şi neforţat. Teatrul „Sică Alexandrescu” şi Opera, spre exemplu, nu-şi joacă majoritatea reprezentaţiilor cu casa-nchisă pentru că a zis cineva „hai, la teatru să vă dăm cultură, bă!”. Ci pentru că au acolo oameni talentaţi care-şi respectă meseria şi, să vezi nebunie, bagă şi pasiune. Căci ei ştiu că dacă o ard doar cu jumătăţi de măsură şi cu „trebuie să punctăm asta pe ordinea de zi”, atunci vor întreţine cultural doar nişte scaune goale.
Dar pentru voi, şefii de la cultură, e ok, aţi avut grijă să eludaţi răspunderea eşecului. Spuneţi-i cum vreţi şi credeţi ce vă ajută să dormiţi mai bine, dar, în morţii ‘mă-sii, când şeful juriului de la Capitala Culturală se uită peste dosarul tău de candidatură şi zice „pas”, înseamnă că n-ai făcut ceva bine. Nu te-apuca să te scoţi prin presă că apropierea de Sibiu, capitala din 2007, ţi-a fost fatală, că în faza asta s-au desemnat doar oraşele care intră în finală, nu capitala în sine. E ca şi cum eu m-aş fi dat afectat că n-am prins shortlist-ul la Cannes în 2011 cu ghiduşia asta, şi aş fi delirat că decizia juriului are tentă politică, că doar California Dreamin’ luase Un Certain Regard la Cannes in 2007 şi era clar că la doar patru ani distanţă or să dea cu flit unei alte capodopere a cinematografiei.
Ratarea intrării pe lista scurtă era de aşteptat. Mă disperă, însă, discursurile de tipul „suntem mândri”, „it’s not us, it’s them”, „mergem înainte” şi restul din meniul ăsta. Fiţi bărbaţi, futu-vă-n gât, şi recunoaşteţi că n-aţi reuşit să atingeţi standardul cerut de juriul ăla european, nu că-i vina Sibiului.
Cu alte cuvinte, nişte autocritică, nişte capete puse în pământ şi ţinut gura n-ar strica. V-aţi autosabotat cu personaje care l-au făcut pe Cristi Mihăilescu să se care de la Operă, când acesta se zbătea să o facă Operă Naţională, i-aţi adus la disperare pe cei de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, determindându-i pe directorul Claudiu Goga şi colegii săi să demisioneze în ajunul Festivalului de Dramaturgie Contemporană din acest an. Şi astea-s doar aşa, cele mai notorii „realizări” ale voastre. Să mai pomenesc de sfânta treime – primar şi preşedinte de consiliu judeţean anchetaţi, şi de lipsa unui aeroport? Dar, e ok, că toţi fură, dar ei măcar au şi făcut ceva, nu?
Văd roşu în faţa ochilor şi pentru că aici e vorba despre un fenomen care mă sperie că va deveni o normalitate pentru oraşul ăsta. Cândva, primaru’ Michael Weiss putea chema braşovenii să lupte şi, la nevoie, să moară alături de el, iar acum singurele chemări pe care le adresaţi cetăţenilor sunt cele la concerte moca pigmentate cu aceleaşi discursuri despre nimic. Că-n rest, vă ocupaţi voi de toate.
Blogul de sub Tâmpa 
No, omule, şăzi blând şi nu mai fi aşa afectat. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Chiar dacă am fi avut cei mai superinteligenţi meşteri de proiecte SF, tot nu puteau ei inventa pe hârtie ceva ce nu există în realitate: emulaţia culturală la Braşov. Nu e de vină „comitetu”, sunt de vină toţi cei cărora le-a convenit politic, în decursul ultimelor decenii, menţinerea stării de înapoiere culturală (şi nu numai) a populimii din oraşul braţelor muncitoreşti destoinice şi hotărâte. Fără bunăstare legitimă şi timp liber, fără clasă mijlocie, fără viaţă universitară, fără respect faţă de istorie şi de tradiţii, fără cei şapte ani de-acasă şi fără despărţirea de frustrările ruralului, nu ai cum să emani cultură. Poţi să emani râgâituri de snob îmbuibat al Tranziţiei şi Cleptocraţiei, în cel mai bun caz, dar nu cultură. Cultura curge subtil prin solidaritatea dintre generaţii şi clase, nu prin fiţe şi iţeli de paradă.
Despre conţeptul cu nenoroc, nu pot decât să repet vorbele poetului:
„C-aşa-i omu’ de la munte, cum te prinde cum te culte…”
Fire de microbist, m-am aprins ca la o simulare a echipei adverse în careul de unşpe metri.
Din ce citesc pe Facebook şi pe unde mai găsesc, înţeleg că treaba asta s-a făcut în pripă şi pe avarii. Nu înţeleg cum s-a ajuns aici. Votasem şi eu unul din multele concepte propuse cu şi mai multe luni în urmă pentru ca în final să avem ceva la care s-a lucrat „intens în mai bine de o lună” – citat aproximativ din ce-am citit pe interneţ.
Jale.
Chiar nu cred că ar fi meritat să-şi piardă cineva timp prea mult cu o cauză atât de pierdută din start. Ce să conceptualizezi, dacă nu ai mai nimic concret prin curte? E suficient să vezi o dată cum arată firmele comerciale atârnate pe faţadele din centru sau afişajele instituţiilor de cultură locale… Decent ar fi fost să nu ne băgăm într-un domeniu pe care nu-l stăpânim.