Moca, moca, da’ cât ne costă?

„Ca primar, voi introduce gratuitatea totală pe transportul în comun, aşa cum este la Bucureşti sau la Cluj.” – Cătălin Leonte, candidat independent pentru Primăria Braşov.

Se referă la gratuitate totală pentru pensionari, nu pentru toţi cetăţenii Braşovului. Omul s-a prins că din moment ce pensionarii sunt peste 50% din populaţia oraşului, pe ei trebuie să şi-i facă aliaţi.

Personal, găsesc ideea „au muncit toată viaţa, merită măcar atât, să circule gratis cu RAT-ul” absolut tâmpită. Un bilet cu două călătorii pentru pensionari oricum costă doar doi lei, jumătate din preţul normal. Mi se pare un mod mai mult decât ok de a onora senectutatea unor cetăţeni care, majoritatea, l-au votat pe Ion Iliescu în 1990, iar acum fac gât pe bilete cu doi lei în şaptişpe, în cinci, sau în douăşdoi, că generaţia de azi e vai de capu’ ei şi habar n-are ce vrea de la viaţa. Nu, dacă iese Cătălin Leonte primar vor putea să facă acest gât călătorind gratis şi aruncând priviri în scârbă puştilor şi puştoaicelor de liceu care vorbesc şi râd un pic mai tare uneori, convinşi că „pe vremea noastră se făcea şcoală, nu ca acum!”.

Eu asta sunt extrem de curios să aflu: care este numărul exact al pensionarilor din Braşov? + Cătălin Leonte să spună ce suma anuală ar cheltui Primăria pentru asigurarea gratuităţii pe RAT pentru peste jumătate din populaţia oraşului?

Adaugă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.