Filmul Braşov 1987 – Doi ani prea devreme a reuşit să transforme cea mai spectaculoasă mişcare socială din România anilor 1980 în cel mai tern lucru.
Singurul motor al filmului Braşov 1987… sunt declaraţiile celor care au participat la revolta anti-comunistă din 15 noiembrie 1987. Făcându-şi o cruce mare de tot şi suspinând un „Doamne ajută!”, materialul începe să ruleze.
Pelicula abundă de informaţii despre România acelor ani, însă lacrimile rememorării acelor zile de euforie şi teroare, precum şi momentele şocante (Stana Dobre povestind despre avort, spre exemplu) nu sunt suficient de accentuate şi de legate.
De asemenea, construcţia poveştii în ansamblu mi s-a părut şubredă (15 Noiembrie 1987 este într-adevăr o poveste în sine, dar e la fel de important şi cum o spui), iar contrastul între alternarea memoriile muncitorilor şi imaginile oficiale de la Cântarea României despre bună-starea naţiei mi s-a părut ratat. Doar vag am perceput intenţia de a se prezenta cele două Românii, în general impresia fiind că se inserează materiale video din arhiva TVR doar pentru a mai face o pauză între povestirile muncitorilor.
Ce vreau să zic este că un film despre drama lui 15 Noiembrie 1987 nu trebuie să excludă latura de divertisment. Singurul moment în care autorii au încercat să facă cu adevărat un film este acela în care melodia „La Telejurnal” şi muncitorii legaţi la unison de miracolul caşcavalului descoperit în Judeţeana de Partid fac corp comun. Apoi, editorii şi regizorul s-au speriat că le-ar putea ieşi un film chiar interesant şi au revenit la normele de siguranţă.
Valoarea informaţională a filmului, practic un reboot al episodului din „Memorialul Durerii”, nu poate fi pusă la îndoială. Din păcate, un adolescent recent ieşit de la vizionarea filmului Braşov 1987 – Doi ani prea devreme nu se va grăbi să trimită pe grupul său de whatsapp sau facebook un mesaj de genul „băi, tocmai am văzut un film demenţial, trebuie să vă uitaţi şi voi!”.
Blogul de sub Tâmpa 