Nuş dacă „montând în oglindă” e termenul tehnic corect, pentru că n-am făcut vreo şcoală de specialitate şi n-am citit mare lucru. Dar îmi sună potrivit.
Mno, deci dacă vrei să ştii nişte paşi pentru montatul în oglindă, plm, hai să te-ajut.
Piesa „Rose Tatto” de la Dropkick Murphys şi videoclipul ei sunt două dintre chestiile mele preferate. Steagu’ (aka FC Braşov redivivus) e alta, aşa c-am zis să le combin. Uite jos ce-a ieşit şi mai vorbim dup-aia.
Te-ai prins, da?, că doar n-o fi fost greu. Fotografiile şi clipurile cu suporterii şi fotbalul îs puse la secundă peste videoclipul original. Toată melancolia aia perfectă degajată de piesă şi video-ul original mi s-au părut prea perfecte ca să încerc să fac altă roată. Inclusiv culorilor (mă rog, alb-negriciozitatea) şi direction blur-ului discret m-am străduit să le dau tonalitatea din clip.
No, paşii:
- Îţi selectezi materialul pe care vrei să-l aşezi peste. Io lucrez cu Premier Pro, aşa că mi-am făcut un bin dedicat acelor materiale, foto şi video, şi l-am avut mereu deschis alături într-o fereastră separată, ca să-mi fie mai uşor să accesez şi să navighez materialul. Pune în bin-ul ăla to ce ţi se pare fain, nu există prea mult.
- Pui în timeline (am lucrat cu un singur timeline) materialul original, adică piesa şi videoclipul ei.
- M-am dus apoi prin videoclip şi am marcat momentele de început şi final ale fiecărei secvenţe foto sau video. Marcajele foto cu verde, cele video cu roşu, ca să ştiu din prima şi când deschid proiectul după o săptămână la ce să mă aştept.
- Începi cu plasatul chestiilor care ţi se par cele mai simple. Făcând asta simţi că ai realizat x% din proiect şi nu te deprimi că eşti în criză creatoare.
- Io am început cu pozele. Evident că nu tot ceea ce am pus prima dată a ajuns şi în exportul final, dar având o bază pe care să poţi armoniza e mai util decât o secvenţă goală.
- După ce am gătat cu pozele, am luat la rând secvenţele video. Naiba, pe unele le aşezasem în rând deodată cu pozele, pentru că tot ascultând melodia şi ştiind că am ceva bun ce se potriveşte m-am dus direct şi am inserat şmecheria. Nu-i panică să te abaţi uneori. Dacă vezi că ceva sună cum trebuie, n-o lăsa pentru mai încolo. Că e posibil să uiţi şi-apoi te oftici ce prost ai fost.
- Evident că apoi a trebuit să animez şi eu fotografiile mele, precum cele din video-ul original. Din fericire animaţia majorităţii fotografiile constă într-un ease-in, doar câteva fiind ease-pe-cocaină. E trial and error, practic, până am nimerit o viteză cât de cât asemănătoare cu a originalului.
- Apoi am purces la colorizare. Din nou, neavând vreo pregătire anume şi fiind necitit, mi-am petrecut nişte ore dând la ghici. Ba chiar am lăsat un export să se răcească vreo săptămână şi apoi l-am scos la vizualizat doar ca să-mi dau seama că colorizarea e de tot rahatul şi s-o iau de la capăt.
- Adevărul e că având atâtea fotografii şi video-uri realizate în varii condiţii, studierea unui ghid matematic de calibrare a alb-negrului-şi-griului ar fi fost o pierdere de timp. Sau cel puţin asta mi-am zis încercând să-mi explic mie însumi aversitatea faţă de studiu.
- I-am dat cu trial and error până am găsit combinaţia cea mai apropiată de original şi pe aia am încercat s-o inserez în fiecare secvenţă.
- Am desfăcut o bere şi am băut-o.
Bă, naiba, chestia e să te distrezi când faci chestia asta. Că dacă o faci cum trebuie, atunci acel ceva poa’ să stea ţapăn pe pixelii săi, chiar dacă şi-a tras inspiraţie din altă parte. S-au chiar dacă l-ai copiat de altundeva, naiba, nici nu ştiu.
Ştii, m-am gândit adesea dacă ce-am făcut io se cheamă plagiat, chiar dacă zic clar de la început care-i faza cu originea lucrării. Nuş, pe bune, chiar nuş şi am renunţat să mă mai întreb asta. Unii şi-au dat seama că-i pe clipul de la Dropkick dinainte să le zic, alţii au fost impresionaţi că „da, bă, chiar că, ce bine seamănă!”.
Pace
Blogul de sub Tâmpa 