O combinaţie de old fashion şi frozé m-a trimis în dimineaţa care a urmat cercetării ştiinţifice la o plimbare prin Parcul Central al New York-ului.
Canicula din zilele precedente fusese măturată în cursul nopţii de o furtună din care acum mai rămăsese doar cerul 90% înnorat şi câţiva picuri rătăciţi. Treaba asta făcea aerul mai respirabil şi mahmureala mai suportabilă.
M-am lansat prin Central Park ghidat doar de panourile cu hărţi plasate în puncte strategice. Scopul era să ajung la Muzeul de Istorie Naturală, numai că a right turn at Albuquerque m-a făcut să ajung şi mai adânc în parc.
Dintr-o alee-n alta am dat la un moment dat peste plăcuţe comemorative, celebrative, descriptive, orice fel de „tive” îţi poţi închipui, amplasate pe spătarul majorităţii băncilor care mi-au ieşit în cale.
Unele încă mai aveau stropi de apă pe ele, unele erau instalate ieri, altele acum un deceniu, toate m-au făcut să simt tot felul de lucruri.
Am pozat 40 de plăcuţe şi am ajuns la concluzia că e păcat să le ţin doar în PC-ul meu.
Preferata mea, dacă e să am una, e cea a lui Ruth & Ted cu „50 years a work in progress”. Probabil pentru că sper să ajung şi eu la aşa ceva.
Dacă-mi amintesc corect, preţul instalării unei astfel de plăcuţe e 10 mii de dolari, iar banii merg în fondul de întreţinere al parcului.
Poate că un 1000 de lei ar fi acceptabil pentru implementarea a ceva similar şi în Braşov. O sursă de venit şi nişte poveşti dintr-o lovitură.
Blogul de sub Tâmpa 