„Apropierea” de Hondrari e o carte care poate fi folosită ca argument în faţa celor care au citit ultima oară abecedarul, dar pufăie superior pe nări că literatura românească contemporană e de căcat, că Sadoveanu şi Ispirescu şi alţii de demult sunt literatură adevărată şi că ea nu se mai face cum se făcea odată.
Merge dată peste nas şi citiţilor cu aceleaşi preconcepţii despre literatura contemporană de la noi.
E scrisă simplu, fără brizbrizuri, gravitează în jurul ideii plecatului la cules/lucrat în Spania, şi are şi nişte dragoste şi suspans şi îmi place mult de tot felul în care vezi aceeaşi acţiune din perspectiva mai multor personaje.
Singurele chestii care nu mi-au plăcut, sau, mă rog, care simţeam că parcă pun o frână inoportună lecturii, erau bucăţile cu Madre de la Poesia. După mine, povestea se scria la fel de bine şi fără acele pasaje, şi mai era un personaj din ăsta care tot o ardea cu căpicu’ şi efectiv simţeam că mă calcă pe nervi.
Altfel, o lectură faină şi relaxantă, în ciuda angoaselor şi a chestiilor mai bizaro care se petrec pe acolo.
S-a făcut şi un film după carte, îi spune Parking şi e pe HBO GO. Am zis că-l văd zilele astea.
Blogul de sub Tâmpa 