Înainte să mă apuc acum aproape un an să joc War Thunder, auzisem legendele despre dialogul care se poartă în jocurile online. Fiind tare ca piatra Tâmpei, nu m-am lăsat impresionat şi am început să-mi formez escadrila. Da, joc numai avioane fiindcă îmi place să cred că într-o viaţă anterioară am fost pilot de vânătoare în WW2.
Nu a durat mult şi am avut partea mea de „idiot”, „stupid”, „moron”, „selfish bastard” şi „wanker”. Nu zic. Se prea poate ca-n focul luptei să fi doborât un adversar în care coechipierii mei trăgeau de la începutul jocului şi astfel să devin un „kill stealer”. Practic, asta-i versiunea online a mitralierii unui aviator paraşutat. Dar aşa-i la război. Când adrenalina bagă sprinturi prin vene şi „ciupercile” flak-ului explodează în jurul tău, tragi ca să supravieţuieşti. Asta nu înseamnă că n-am făcut şi fapte bune. Personal, îmi place să protejez bombardierele proprii. Singurul lucru care-mi face mai mare plăcere este să ciuruiesc aripile bombardierlor adverse. Dar viaţa înseamnă să iei decizii grele. Oricând văd un „friendly bomber” urmărit de un vânător advers, pun cap-compas într-acolo şi-i salvez fundul cvadrimotor. Sau bimotor, depinde ce zboară fiecare. Primesc un „ty”, maxim un „thanks” sau „cheers” pentru asta. Hei, tipul e ocupat să aplatizeze baza adversa, normal că n-are timp pentru curtoazii. Aşa că-mi văd de zbor şi caut alte ţinte care i-ar putea periclita misiunea.
Dar! Dar vine şi momentul. Acel moment! Când intri într-un dogfight epic la maxim 50 de metri deasupra oceanului., protejând vasele de război, şi te trezeşti că în zona aceea ai rămas singur. Toţi coechipierii tăi sunt scrum. Aşa că tragi ca maniacul în tot ce e roşu. Explozii în jur, trasoare pe lângă carlingă, apa sărată a mării udându-ţi parbrizul. Dai totul, îţi răzbuni camarazii căzuţi. Şi apoi eşti copleşit. Foculd advers se înteţeşte, comenzile avionului abia mai răspund. Ce e de făcut, ce e de făcut? Ah, uite acolo nişte bărci cu trupe. Pe ei! Cu un ultim efort pui avionul pe direcţia potrivită şi, urmărit de cel puţin şase adversari, scufunzi cât de multe bărci poţi, înainte ca tu însuţi să-ţi găseşti odihna în valurile oceanului.
You die honorably, Dobrica.
– nu încape îndoială, e cel mai frumos lucru pe care cineva mi l-a spus într-un joc online
Blogul de sub Tâmpa 
In memoria unchiului meu ION MILU, acum cand tara isi revendica identitatea de romani cinstiti si luptatori in apararea avutului romanesc furat de comunisti si guvernele post decmbriste 1989 unde si eu am luptat si am fost marginalizati fara drepturi,,ACUM SPUN:: DOAMNE ,AJUTA ACESTI TINERI CARE AU IESIT IN STRADA,SA APERE SI DOBANDEASCA IDENTITATEA SI DREPTURILE PENTRU CARE SI UNCHIUL ION MILU A LUPTAT EROIC, DUMNEZEU SA NE AJUTE,,PUIU,..80 ani.