„Fă ce spune popa!”, pentru că trăim într-o țară în care puterea exemplului personal e oloagă.
Iar dacă „popa” a spus că virusul nu se transmite pe calea sfintei împărtășanii sau a sfintei aglomerări, în interior sau în aer liber, atunci cuvântul său este mai subliniat decât recomandările autorităților și sfaturile specialiștilor în viruși, boli și astea lumești.
Așa că sunt cam dezamăgit de atitudinea bisericii.
Este cea mai venerată instituție a României, dar nu s-a folosit de influența ei pentru a educa masele, pentru a le feri din calea răului. Parcă asta trebuie să fac un bun păstor, nu?
Desigur, au fost și biserici unde preoții au luat de la sine putere hotărâri care să protejeze enoriașii. Dezamăgirea aici e față de șefii ăia mari, care în secolul XXI au considerat să întâmpine o pandemie cu discursuri oficiale antice.
În toate războaiele prin care a trecut România, Biserica a fost acolo, în linia întâi. La propriu, cu preoți în tranșee, cu spitale, cu tot ce era nevoie. Nu degeaba preoții sunt pomeniți și-n imnul țării.
Așa că de aici vine dezamăgirea mea. Îmi pare că Biserica, ca instituție în ansamblul ei, s-a transformat în ceva rupt de realitățile sociale. Din nou, și nu pot accentua asta pe cât aș vrea de mult, sunt și parohii unde omul e în prim-plan, și care înțeleg că misiunea lor nu e doar de a predica cuvântul Domnului, ci și de a-l interpreta, adapta și aplica fiecărei particularități care se ivește.
Baiul e că la nivel central – revin la șefi – se perpetuează un mesaj bizar.
Blogul de sub Tâmpa 