Oricine zice că vai doctorii exagerează și nu-s profesioniști dacă le zic oamenilor care nu cred în COVID-19 să vină să respire într-un ATI dacă au curaj, deci cine zice că asta întrece vreo măsură sau ceva are nevoie de propriile investigații medicale la cap.
Cu oamenii proști la cap n-ai cum să raționezi. Când zic proști nu mă refer la cunoștințele generale despre diverse sau media avută la bac sau în 1-4. Zic de proști din ăștia periculoși, ca cei care mișună prin Parlament, Guvern și pe străzi, chiar printre noi, care se ghidează după ideea că sunt mai mulți care gândesc aceleași lucruri, deci imbecilitățile din mintea lor mascate dub formă de gânduri și opinii n-au cum să fie greșite. Mai mult, zoaiele din capul și sufletul lor valorează mai mult decât recomandările unor oameni care-și dedică viața salvării altor vieții.
Eu dacă aș fi fost unul din medicii care după o tură de 20 de ore aș fi dat pe stradă sau pe net de nevertebratele gândirii, ajungeam subiect de știri pentru că am băgat bisturiul în ei. Nu, bă băieți și fete, părerea voastră despre COVID-19, formată după un curs intensiv de devorat inepțiile altora, nu contează. Te poți căca pe părerea și s-o savurezi cu cei din familia și din anturajul tău care cred că Bil Gheiț dă cu pandemia pe noi sau mai știu eu ce alte idei sunt la modă.
Lagăr spitalicesc, dictatura spitalelor ? Adesea mă gândesc ca la voi scuipatul care vă curge din gură dimineața reprezintă, de fapt, încercarea ultimilor neuroni funcționali de a evada din lagărul care este mintea voastră. În anii 50 voi ați fi fost aceiași care ziceau că ei nu cunosc pe nimeni luat noaptea din pat cu o Volga neagră sau că nu știu de nimeni care să fi murit la Canal. Conspirații, dom’le, vrea Occidentul să ne ardă la independență și la valoarea milenară. Pun pariu că sunteți aceiași care în 2018 nu ați cunoscut vreun om gazat de jandarmi, așa nici aia nu s-a întâmplat. Sau au meritat-o.
Habar n-am de de vorbesc la persoana a 2-a. Umblătorii cu bălegar în cap în loc de creier nu vor citi asta. Cred că e mai mult pentru mine, o refulare, ca să nu mă trezesc în viața reala că-i ard o palmă după ceafă următorului covidsceptic care urcă în bus cu masca în mână și și-o pune abia după ce a traversat juma de vehicul și ne-a arătat el nouă.
În fine, nu mai e de mult o opțiune să fii rațional cu acești oameni care atentează la sabotarea muncii medicilor și la sănătate celorlalți. Maximum ce se poate obține de la ei e este un eeeh, o fi și cum zici tu, dar cine știe, plus o vânturare în scârbă din mână, apoi se întorc în cocina lor plină de adevăruri intangibil de periculoase.
P. S. Muie, mă!