M-am reapucat să meşteresc la macheta avionului de vânătoare IAR 80 pe care am comandat-o acum un an de la Parc Models. E prima mea machetă, nu sunt foarte îndemânatic când vine vorba de lucruri de genul ăsta, dar mi-am propus să duc treaba la bun sfârşit. Mai jos sunt câteva poze cu evoluţia asamblării … Continuă lectura IAR 80-ul meu – Construcţia
Autor: Stegaru'
Zilele Braşovului
El avea un fel de ou cu surprize în mână, dar nu era ou Kinder. Ea îi dă peste mână şi el scapă jos oul care se sparge şi din care sare jucăria. Dar fiindcă el începuse să plângă nu observă ce surpriză avea în ou. Ea, văzându-l că plânge, ridică de jos jucăria şi … Continuă lectura Zilele Braşovului
Stop Braşovul de altădată!
Mă disperă la culme expresia "Braşovul de altădată". Orice pseudo-jurnalist cu acces la net, cu poze şi informaţii ciordite de pe forumuri ori wikipedia foloseşte atunci când scrie un articol despre trecutul oraşului expresia "Braşovul de altădată". "Această lucrare reprezintă ultima etapă din programul pe care l-am început în anul 2004, acela de a reda … Continuă lectura Stop Braşovul de altădată!
Trilogia muzicală despre România în al Doilea Război Mondial
Sper să stric măcar câtorva persoane sfârşitul de săptămână prin acest articol ce se vrea unul 100% politically incorrect. Cred că e suficient să spun că Mareşalul Ion Antonescu e Erou Naţional şi deja mi-am atins scopul. Dar scopul acestui articol este şi unul cultural-muzical, aşa că n-o să mă rezum doar la a enerva. … Continuă lectura Trilogia muzicală despre România în al Doilea Război Mondial
Ultimul video al sezonului de hochei
Se spune că ce-i prea mult strică, dar n-am rezistat să nu fac o ultimă compilaţie cu imagini din play-off-ul sezonului 2011/12. Goluri neincluse pe celalte video-uri, bodycheck-uri, parade, celebrări, adică treburile standard în hochei pot fi văzute în clipul de mai jos. Ah, şi piesa de rezistenţă este, fără doar şi poate, dansul lui … Continuă lectura Ultimul video al sezonului de hochei
Un camion de poze de la Juni
Anu' ăsta m-am postat la Maternitate şi la Poarta Şchei pentru a-i fotografia pe Junii Braşovului. Au ieşit şi nişte poze interesante, pe care le puteţi vedea mai jos. Şi sezonul ăsta s-au purtat tradiţiile militare ale Braşovului, dar tot n-am văzut picior de oştean român din Primul Război Mondial ori uniformă de aviator din … Continuă lectura Un camion de poze de la Juni
Un nou curent literar : Locaţionismul
Împreună cu o bună prietenă am compus în autogara Braşov şi am definitivat la ea în cameră, cu o bere lângă, "locaţionismul" - un fel de curent literar. Mai jos e întregul manifest, preluat de pe blogul masteranzilor de la Anul 1 Litere. Apropos de blogul ăla: ar putea fi cel mai bun blog colectiv … Continuă lectura Un nou curent literar : Locaţionismul
Aces High în variantă românească sau iată că putem şi noi
Mereu m-am simţit naşpa când am descoperit melodii ale unor trupe celebre care glorifică momente din trecutul naţiei de care aparţin. M-am simţit naşpa pentru că ştiam că la noi, la români, aşa ceva nu există. Doar România (sau Rromania - cum scriu nişte cretinotarzi) e o ţară de căcat, nu? Par example, ori de … Continuă lectura Aces High în variantă românească sau iată că putem şi noi
Vrăbii în copac
Ploaia scurtă, dar torenţială, ce a udat luni oraşul mi-a oferit după căderea cortinei un spectacol frumos: cer senin pigmentat cu nori pufoşi, râuleţe pe asfalt şi nişte vrăbii în copac. Nu e cine ştie ce, dar mie-mi plac pozele ce au ieşit.
Braşovul ca Oraşul Timpului
Zic că a venit momentul pentru a posta din nou câteva fotografii rezultate din raitele, plimbările sau şuetele efectuate prin Oraşul Timpului (o să zic între două poze care-i faza cu asta).Cum ziceam, oraşul ăsta are ceva al naibii de special. Pentru a fi un braşovean veritabil, nu e suficient să ai buletin de Braşov, … Continuă lectura Braşovul ca Oraşul Timpului