Cum te comporţi în transportul în comun

Poate că-ntr-o seară, chiar înainte să adoarmă, măcar unul din sutele de elevi şi studenţi care habar n-au cum să se comporte în transportul în comun are o revelaţie care-l va ţine treaz toată noaptea: oare eu fac bine ce fac? Oare cum trebuie, de fapt, să te comporţi în transportul în comun? Fii pe pace … Continuă lectura Cum te comporţi în transportul în comun

Moca, moca, da’ cât ne costă?

"Ca primar, voi introduce gratuitatea totală pe transportul în comun, aşa cum este la Bucureşti sau la Cluj." - Cătălin Leonte, candidat independent pentru Primăria Braşov. Se referă la gratuitate totală pentru pensionari, nu pentru toţi cetăţenii Braşovului. Omul s-a prins că din moment ce pensionarii sunt peste 50% din populaţia oraşului, pe ei trebuie … Continuă lectura Moca, moca, da’ cât ne costă?

Înțelegându-l pe James Blunt

Doişpe noiembrie o  fo' ca nicicând. A urcat, a ridicat privirea şi ochii ei căprui m-au lovit în plin. A avut un moment în care s-a oprit brusc şi m-a privit. Ne-am uitat unul la celălalt vreo două secunde şi mi s-a părut chiar că a zâmbit puţin. Avea părul până la umeri şi de … Continuă lectura Înțelegându-l pe James Blunt

Fixuri. RAT Braşov, ne supărăm!

Încerc să găsesc binele chiar şi acolo unde majoritatea vede doar partea... nereuşită a lucrurilor. De aproape zece ani sunt abonat fidel al Regiei Autonome de Transport în comun Braşov (RAT Braşov), pe linia 17. Când nu-mi fac abonament,  în timpul verii, îmi iau tot timpul bilet. Că zic să fiu băieţaş, să nu fac … Continuă lectura Fixuri. RAT Braşov, ne supărăm!

Trei bune de tot cu RAT Brașov

Și când zic bune de tot mă refer că îs chiar de bine relatările care urmează. Pana mea, de fapt îs relatări despre nişte chestii de bun-simţ, dar cum trăim într-o societate care gândeşte cu curu', bunele intenţii încep să pară ceva... exotic. Deci...1. Ningea ca-n basme la Braşov, nu vedeai de pe un trotuar … Continuă lectura Trei bune de tot cu RAT Brașov

Un abonmanament pe 17, vă rog!

Nu, nu e nici o greșeală în titlul acestui articol. De 8 ani (de 8 ani, eș' nebun?!?!) mă număr printre clienţii fideli ai liniei numărul 17. La naiba, au fost 8 ani mişto în care am strâns o mulţime de amintiri în autobuzul ăsta, fie că a fost o rablă de Rocar care se … Continuă lectura Un abonmanament pe 17, vă rog!

Întrebare existenţială

Vi s-a întâmplat să mergeţi pe autobuz, tramvai, metrou şi să descoperiţi zile la rând aceiaşi oameni? Sigur e imposibil să nu vi se fi întâmplat. Eu, cel puţin, când mergeam la liceu ajusesem într-un punct în care deja ştiam cine va fi în "şaptişpe" (autobuzul Noua - Livadă). Îi cunoşteam din priviri pe ceilalţi … Continuă lectura Întrebare existenţială