Ăsta-i un film care mi-a plăcut tare mult. Portretul Luptătorului, zic. L-am văzut de două ori în viaţa mea – prima oară acum aproape şapte ani la Reduta, a doua oară în timp ce tăiam bucăţi din el ca să-l editez pe melodia aia obscenă de la Mafia – Bag pula-n lume şi v-o fac cadou. Nuş, dar puteau să-i găsească un titlu mai pudic-friendly – bag picioru’ -n lume, hmmm? Aşa poate ar fi primit mai mult playtime la radio şi se propovăduia mesajul şi taximetriştilor. Cine naiba în afară de ei mai ascultă radio în ţara asta?
Mi-a plăcut filmul în primul rând pentru c-a fost făcut. Adică pentru subiectul ales. Când am auzit prima oară despre luptătorii anti-comunişti din munţi eram în clasa a 9-a şi colega mea de bancă, Iulia, a întrebat-o pe profa de istorie ce mare chestie era aia să fugi înarmat prin munţi şi să te ascunzi, aşa de nebun? Mi se părea demenţial să fugi de nebun cu arma-n mână prin munţi, sfidând autoritatea, aşa că în momentul acela am ştiut că între mine şi Iulia nu v-a putea fi vreodată ceva. Asta, plus că zisese mai înainte că ea n-ar putea avea un prieten care-i în acelaşi liceu cu ea, să se vadă cu el zi de zi.
Nici Portretul Luptătorului al lui Constantin Popescu nu prea intră în detaliile jocului ăsta de-a faţea-ascunselea prin munţi. Mi-a lăsat impresia că-ţi sugerează subtil să pui mâna pe-o carte ca să afli ce şi cum. Şi poate aici e păcatul filmului şi de asta abia acum afli că el există.
Da’ mie-mi place mult, în primul rând pentru că cineva s-a gândit să-l facă. Mă disperă la culme felul în care a fost filmat – în primele cinci minute la cinema mi-a fost greaţă până m-am obişnuit cu mişcarea camerei, şi mă frustrează absenţa unei coloane sonore. Ştiu şi înţeleg unghiul pe care a vrut să-l abordeze regizorul, dar tot mă frustrează treaba asta.
Poate de aia am şutit fimul de pe YouTube şi l-am pus pe o melodie violentă.
Blogul de sub Tâmpa 