Octombrie de Braşov

Nu mai ştiu cum am ajuns sâmbăta trecută prin oraş cu aparatul foto după mine. Totul e un mister, pe bune! Am dat o Tură pe sub Tâmpa, drogându-mă cu oraşul şi meditând la existenţa sau iluzia dragostei adevărate, apoi am încheiat ziua la Colaj Cafe, barul ăla artistic şi dadaist de pe "Apollonia Hirscher". … Continuă lectura Octombrie de Braşov →

De ce iubesc eu femeia?

Cărtărescu a ars-o la două capete. A pomenit ceva de ţâţe, sfârcuri şi poponeaţă, ca să pară că stă la un şnaps cu băieţii şi poartă discuţii elevate, doar că el era singuru’ care încă nu trecuse de primu’ rând, în vreme ce restu’ erau pe la al 10-lea pahar şi d-aia n-au spart o … Continuă lectura De ce iubesc eu femeia? →

Chestia asta ciudată numită căsătorie

Încă îmi bănuiesc un foarte bun prieten ca fiind artizanul unei farse extrem de elaborată. Cică s-a căsătorit. Am fost la el la nuntă, l-am văzut când a zis "da" zâmbind la starea civilă (prima oară când am văzut o persoană pronunţând cuvântul "da" aşa de senin). Acum câteva zile o făcut un an de … Continuă lectura Chestia asta ciudată numită căsătorie →

Căutându-te prin Braşov

Uneori, seara, dar şi după-amiaza, te caut prin Parcul „Nicolae Titulescu” pentru că ştiu că ai trecut pe aici. Ai trecut pe aici, cândva, cu mine. Apoi ai trecut, probabil, cu altul. Dar eu caut timpul nostru, momentele noastre de fantezie pură când pentru patru minute şi treizeci şi opt de secunde ne-am iubit cu … Continuă lectura Căutându-te prin Braşov →

Dublă personalitate

Uneori am dublă personalitate. Îmi imaginez ce i-aş spune cuiva cu privire la un eventual conflict de opinii. Conflictul există deja, iar în aşteptarea momentului întâlnirii pentru a-l rezolva fac în minte tot felul de scenarii. Uneori sunt diplomat, dar de cele mai multe ori mă trezesc spunând lucruri dintre cele mai ameninţătoare, dure, cu … Continuă lectura Dublă personalitate →

Te omor!

Pe timp de război se omorau cel mai puţin din ură şi diferenţe ideologice, cât mai ales pentru a supravieţui, pentru a nu fi ei cei omorâţi. Noi, în ziua de azi, ne-am omorî pur şi simplu din ură. "Te urăsc pentru că eşti ungur - jap, o cărămidă în cap! Te urăsc pentru că … Continuă lectura Te omor! →

Instantanee braşovene

No, nu v-am mai arătat de mult nişte cadre realizate prin prea frumosul oraş de sub Tâmpa. Chestii prinse de-a lungul verii. Pentru cei câţiva care, din motive necunoscute, continuaţi să intraţi pe blogul ăsta, iată mai jos cam cum se vede Braşovul prin obiectivul camerei de fotografiat. Nu am alterat pozele în nici un … Continuă lectura Instantanee braşovene →

Despre Referendum

Sângele cam vuieşte prin mine. Oricât am încercat să mă ţin departe de bişniţărelile astea politice, ele îmi perforează atmosfera zen cu toată opoziţia mea şi-mi dau această stare de fapt.Respectul şi bunul simţ au părăsit de mult incinta, iar unii par chiar foarte miraţi de lucrul ăsta. O primă mostră în acest sens am … Continuă lectura Despre Referendum →

Cel mai sexy music-video evăr

Sexy nu e despre cât de mari ţi-s sânii şi dacă mai mult de trei-sferturi ţi se revarsă peste bucata de material numită sutien sau bluziţă. Dacă lucrurile ar sta aşa, atunci probabil un videoclip românesc al unei soliste peste care am dat fără să vreau ar deţine fără îndoială titlul de cel mai sexy … Continuă lectura Cel mai sexy music-video evăr →

Braşovul zboară, frate!

No, am fo' ieri la Bucureşti să iau parte la Gala de Premiere a concursului Oraşul 20.20 organizat de Siemens. Cum necum, m-am calificat în ultimii cinci (din 61 de filme înscrise) şi o trebuit să-mi car gingăşiile de la munte în Capitală. După ce era să pierd trenu' pen' că io îl aşteptam la … Continuă lectura Braşovul zboară, frate! →